Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bodyguarzii bătăuşi au primit mandate de arestare

Publicat in Romania TV, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Bodyguarzii care au bătut şi împuşcat o familie pe 29 decembrie au primit mandate de arestare pentru 29 de zile de la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Iniţial, Judecătoria sectorului 3 respinsese cererea procurorilor, dar aceştia au avut câştig de cauză la apel, informează România TV.

Scandalul a avut loc în cartierul 23 August, iar patru persoane au ajuns la Spitalul Pantelimon. Agresorii au venit cu un întreg arsenal: 12 spray-uri paralizante, săbii şi pistoale cu bile. Nu a scăpat niciun membru al familei vizate. Până şi o femeie gravidă a fost lovită cu picioarele.

"M-au şi împuşcat şi sotul e foarte rău, e la spital (...) E împuşcat în faţă, în cap. Au dat cu săbii. E tăiat şi pe spate şi în faţă şi în umăr. Băiatului cel mic i s-au extras bile din mâini, cum a fost împuşcat (...) Au şicanat-o pe nora mea, i-au dat cu piciorul în burtă, ea fiind însărcinată", a declarat una dintre victime.

Oamenii sunt în stare de şoc. Nu le vine să creadă prin ce au trecut. "Au intrat peste noi în curte, eram în casă la televizor, frate-miu a fost la soacră-sa şi au tăbărât pe el în faţa porţii - şapte au fost. Pe ăla de l-am prins stă la două străzi mai încolo, iar ceilalţi colegi de la BGS", a spus altă victimă.

Trei dintre cele patru persoane împuşcate au fost audiate la secţia 23 de poliţie, precum şi cinci suspecţi. Cel de-al patrulea rănit, aflat în stare mai gravă, a rămas internat.

Cei cinci au intrat în curtea familiei, unde, în urma neînţelegerilor cu membrii acesteia, unul dintre ei ar fi pulverizat un spray paralizant.

Familia reclamantei ar fi ripostat, după care un alt agresor a scos un pistol cu bile şi a tras, rănind patru persoane din celalaltă tabără. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Pantelimon, unde sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol, au mai spus sursele citate.

În mai puţin de două o

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°