În urmă cu şase ani, tânăra educatoare, fiindcă asta face Anda în viaţa de zi cu zi, a început să se lupte cu autorităţile pentru cauza câinilor fără stăpân.

A iubit animalele de când se ştie. “Părinţii mă găseau des spălând pisici în cadă, cu intenţia de a le păstra. Nu m-au lăsat niciodată, fiindcă am locuit la bloc şi nu agreau ideea”, îşi aminteşte Anda. În urmă cu şase ani, tânăra educatoare, fiindcă asta face Anda în viaţa de zi cu zi, a început să se lupte cu autorităţile pentru cauza câinilor fără stăpân. “Într-o iarnă foarte geroasă, la mine la bloc, o căteluşă a fătat 13 căţei. M-a impresionat mult să văd acele mogâldeţe înotând prin zăpadă. I-am hrănit toată iarna, i-am văzut crescând, pentru ca apoi, în luna iunie să îi găsesc pe toţi otrăviţi. Nici măcar bunul simţ să-i strângă nu au avut “domniile lor”. Sunt convinsă că a fost mâna primăriei. De atunci am devenit foarte dedicată câinilor fără stăpân. Mi se pare imposibil să nu simţi ceva atunci când te uiţi în ochii lor. Eu simt foarte multă dragoste, speranţă, recunoştinţă, înţelegere, înţelepciune. Toate aceste daruri le-am primit în ultimii şase ani din partea “fiarelor” pe care românii vor să le eutanasieze”, spune Anda Popescu.

Nu doreşte câini pe stradă

În 2007, Anda Popescu a pus bazele Asociaţiei “Câinele meu”. A fost un demers obositor, tipic pentru România. “Trei luni de zile am fost plimbată între diverse birouri, dar acum reprezint singura asociaţie de acest gen din judeţ. Suntem cinci membri activi. Eu nu doresc câini pe stradă pentru că ei suferă de foame, sete, frig, singurătate şi, în final, pentru că nu este normal să existe un număr atât de mare de animale nesupravegheate pe străzi”, ne mărturiseşte Anda. Tânăra se implică necondiţionat pentru ajutorarea animalelor fără stăpân. “După ce ajung acasă, sunt liberă să hrănesc pui abandonaţi, să alerg după câini bolna