O dată remarcasem că în societăţile pauperizate, cum a fost şi mai este încă societatea noastră pusă pe tranziţie, clasele, cît de cît mai puţin nevoiaşe precum şi clasele celelalte sărăcite de tot, - din care se recrutează cerşetorii, - tind să se confunde între ele din cauza privaţiunilor, atît după fizionomie cît şi după îmbrăcăminte... Astfel că, încet, încet nu-ţi mai dai seama, ori nu mai ştii bine cine cerşeşte şi cine dă, privind de sus scena.

Acest lucru mi de întîmplase şi mie într-o zi. Mă oprisem la Universitate şi depusesem o hîrtiuţă de cinci lei, matusalemicii 5 lei de pe vremea cînd leul românesc încă mai era în stare să scoată un mîrîit, stins... Cerşetorul, stînd povîrnit pe un maldăr de ziare vechi, mulţumise văzînd traiectoria modestă a banului într-un mod aş fi putut să zic, demn. Era un domn bătrîn, dar bine, cu un aer de intelectual de altă dată. După ce intraserăm în vorbă, aveam să aflu că era pensionar şi că fusese profesor de psihologie. Ca psiholog, acum, toată strada era a lui şi tot putea să observe fel de fel de întîmplări care înainte îi scăpau... Chiar aşa îmi şi vorbea, cîtuşi de puţin deranjat de penibila poziţie socială. De pildă, observase că atunci cînd bereta lui şcolărească se umplea de bani, lumea nu mai dădea, în sens că îi ajungea cît primise; şi-atunci, nevastă-sa venea şi îi făcea din trei în trei ore monetarul, lăsîndu-i în beretă aceeaşi sumă de 14-16 lei de milogeală.

Peste vreo săptămînă, fiind vreme frumoasă, mă oprisem lîngă Arhitectură. Stînd pe o bordură, priveam distrat lumea. Nu ştiu ce aveam că mă tot scărpinam la mîna stîngă, întinsă. Un domn tînăr cu o sacoşă elegantă pe care scria Avantage! Se opri în dreptul meu, căută ceva în buzunar şi îmi aruncă în palmă o hîrtiuţă borborosind "de sufletu' lu' bunicu'!"

N-am zis nimic. Încremenisem. N-aş fi putut fi luat drept cerşetor decît, po