Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipsa zăpezii lasă Rânca fără turişti

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Proprietarii de pensiuni şi administratorul pârtiilor din zona turistică Rânca, din judeţul Gorj, înregistrează pierderi uriaşe din cauză că ninsoarea se lasă aşteptată.

Zona montană Rânca este pustie în această periodă, cu toate că ar fi trebuit să fie plină de turişti veniţi să practice sporturile de iarnă. Zăpada lipseşte cu desăvârşire, astfel că pârtiile nu pot folosite de iubitorii zăpezi. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului de Salvamont şi de Turism Gorj, Sabin Cornoiu spune că, în cel mai fericit caz, în Rânca se va putea schia din cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie. El a precizat că situaţia nu s-a mai înregistrat decât de două ori în ultimii 25 de ani: „Nici temperaturile nu sunt suficient de scăzute pentru ca tunurile de zăpadă să fie puse în funcţiune. În ultimii 25 de ani, cred că au mai fost doar două situaţii similare similare, când s-a schiat după prima decadă a lunii ianuarie. Staţiunea este aproape moartă, pentru că turiştii nu au la ce să vină. Se apropie perioada de vârf, cea a vacanţei de iarnă, şi Rânca este pustie. Evident că toată lumea are de pierdut, de la proprietarii de pensiuni şi până la firmele care închiriază echipamente. E clar că e o problemă pentru toată lumea“.

Numărul de turişti este de cel puţin cinci ori mai mic faţă de o perioadă normal: „Aproximativ 200 de turişti vin la Rânca în weekend-uri, faţă de cel puţin o 1000-1500 câţi veneau anul trecut, iar de sărbători au fost şi peste 5000. Se anunţă ninsori de săptămâna viitoare, dar asta nu înseamnă că se va putea schia, pentru că zăpada trebuie să aibă un anumit strat şi să fie bătătorită“.

Cabanierii au redus tarifele

Proprietarii pensiunilor au scăzut preţurile la cazare, dar nici aşa turiştii nu au apărut. „Am scăzut prețurile cu 15-20%, dar asta nu i-a convins pe clienți. Pentru sărbătorile de iarnă, avem prețuri care variază între 160 și 300 d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 12 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 13 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°