Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi Victor Ponta urmează să aibă o întâlnire cu Jose Manuel Barroso, în 17 septembrie - surse

Publicat in Romania Libera, vineri 7 septembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în 17 septembrie, potrivit unor surse oficiale, informează Mediafax.

Citeşte şi:

Băsescu se întâlneşte cu Barroso în 14 septembrie

Conform surselor citate, întâlnirea urmează să aibă loc la Bruxelles.

Potrivit aceloraşi surse, cu prilejul vizitei la Bruxelles, premierul Ponta ar urma să aibă şi o întrevedere cu Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, la invitaţia acestuia din urmă.

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, urmează să aibă de asemenea o întrevedere, în 14 septembrie, cu preşedintele Traian Băsescu. Întâlnirea dintre Jose Manuel Barroso şi Traian Băsescu este prevăzută în programul oficial al preşedintelui CE, pentru ziua de 14 septembrie.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, într-un discurs susţinut la o reuniune de la Florenţa a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE şi de Comisie în "reinstaurarea statului de drept" în România.

"Avem discursul despre «mai multă Europa», dar este nevoie şi de o Europă mai bună, o Europă bazată pe valori. Şi de aceea, de exemplu, este de o importanţă decisivă ca în UE toate ţările membre să respecte statul de drept şi valorile democratice ale unei societăţi pluraliste şi libere. Tocmai de aceea vreau să spun că sunt foarte bucuros şi mândru de rolul pe care Uniunea Europeană şi Comisia Europeană îl joacă în problemele apărute în România", a afirmat Barroso, în referirea la România din discursul său.

De asemenea, el a arătat că în urma acţiunilor UE şi Comisiei Europene a fost posibilă evitarea "schimbărilor nedemocratice" şi "reinstaurarea statului de drept" în România.

"Datorită UE şi Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din Ro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 58 minute
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum o ora
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°