Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii au pierdut pe terenul „lanternei roşii”

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 12 august 2013 ·

CSM Bucovina Suceava şi-a compromis în mare măsură şansele de calificare în play-off-ul pentru promovare după ce a pierdut ieri, cu scorul de 22-14, meciul din deplasare, cu CS Năvodari, contând pentru etapa a XII-a a Diviziei Naţionale de rugby. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât gruparea de pe Litoral este ocupanta ultimului loc în clasament, succesul în faţa sucevenilor fiind cel de-al doilea repurtat de CS Năvodari în actuala ediţie de campionat. Gazdele au speculat la maxim lipsa de concentrare afişată de suceveni în debutul partidei, astfel că în minutul 15 tabela de marcaj indica un avantaj de 19 puncte în favoarea amfitrionilor. Sucevenii au trecut apoi uşor, uşor la conducerea partidei, au reuşit şi două eseuri prin Zup şi Dumitru Ştefăroi, ambele transformate de Creţu, dar era deja prea târziu ca să mai poată întoarce soarta meciului.

„Sunt foarte supărat în urma acestui eşec, care a venit cumva contrar logicii. Soarta jocului s-a decis în primul sfert de oră, când ne-am întrecut în greşeli tehnice. În acest moment părem ieşiţi din calculele pentru ocuparea locului 4, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Avem nevoie să învingem Petroşaniul în deplasare şi Iaşul pe teren propriu, ceea ce va fi dificil de realizat”, a declarat antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad.

Rezultatele etapei a XII-a:

Politehnica Iași – Stejarul Buzău 15-28

Știința Petroșani – RC Bârlad 24-15

RCM Galați – CSU Arad 19-14

CS Năvodari – Bucovina Suceava 22-14

Clasament

1. Stejarul Buzău 12 11 0 1 467-136 53p

2. Politehnica Iași 11 10 0 1 281-163 44p

3. RC Bârlad 12 6 0 6 279-250 30p

4. Știința Petroșani* 12 6 0 6 281-211 29p

5. Bucovina Suceava 12 5 0 7 198-260 24p

6. CSU Arad

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°