Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Românii, mereu surprinzători

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 decembrie 2010 ·

Un român din doi crede că, în decembrie 1989, în România a avut loc o lovitură de stat (dar 94% vor un monument al Revoluţiei în localitatea lor), arată un studiu realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie (IRES).

Cei care au murit atunci credeau că participă la o revoluţie. Două perspective care demonstrează că, de multe ori, atunci când iei distanţă şi te detaşezi poţi vedea mai bine întregul.

Atunci, peste 21 de milioane de români se simţeau conectaţi la istorie. "Vinovaţi" de o rezistenţă pasivă, gard în gard cu complicitatea, românii anului 1989 se bucurau că li se întâmplă ceva ce nici măcar nu mai sperau: să scape de Ceauşescu. Restul, în acele zile, erau subtilităţi.

A trebuit să treacă 21 de ani, valuri de mineriade, de "IMGB face ordine" şi nesfârşite mandate prezidenţiale ale lui Ion Iliescu pentru ca românii să aibă, iată, sentimentul că au fost duşi de nas, că li s-a furat ceva. "Securiştii de bine" s-au adaptat perfect noilor condiţii istorice; puţin le pasă că 64% dintre români cred, azi, că la Revoluţie au fost influenţe externe (51% cred că URSS/Rusia şi-a băgat coada).

Doi români din trei nu mai cred azi în existenţa teroriştilor şi, ghinionul lui Ion Iliescu, tendinţa e ca istoria să contabilizeze cei mai mulţi morţi ai Revoluţiei, sec, în dreptul numelui său. Pentru aducere aminte: au fost 162 de morţi până în 22 decembrie şi 942 după fuga lui Ceauşescu! "Genocidul neocomunist a fost declanşat pentru a fi salvate eşaloanele 2 şi 3 din conducerea PCR şi a Securităţii", arată Asociaţia 21 Decembrie 1989.

Potrivit studiului IRES, cei mai mulţi români nu pot asocia cuvintele fericire sau mândrie atunci când se gândesc la Revoluţia din 1989; dar simt durere, furie, dezgust. Sunt sentimente ce pot fi înţelese. În primăvara anului 1990, abia o mână de oameni striga în Piaţa Universităţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 37 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 22 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 34 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°