Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile se ascund mai des "după deget”

Publicat in Jurnalul, joi 18 octombrie 2012 ·

În ciuda schimbării contextului social şi cultural, în prezent bărbaţii încearcă un sentiment de vină mult "atenuat” faţă de cel încercat pe vremuri.

HIPERSENSIBILITATE. Potrivit cercetătoarei Itziar Extebarria de la Universitatea Ţării Bascilor, iniţiatorii studiului au pornit de la ideea că sentimentul de vină se resimte mai intens în rândul femeilor, nu doar printre adolescente, dar şi printre tinere şi adulte. Experimentul a fost efectuat pe un eşantion alcătuit din 360 de persoane, bărbaţi şi femei, împărţite în trei categorii de vârstă: 156 adolescenţi, 96 de tineri şi 108 adulţi. Subiecţii trebuiau să menţioneze situaţia în care se simt, cel mai des, vinovaţi. De asemenea, ei trebuiau să răspundă la teste legate de propria sensibilitate. Comparând valorile intensităţii sentimentului de vină în rândul reprezentanţilor tuturor celor trei categorii de vârstă, specialiştii au constatat că senzaţia respectivă este mai intensă în cazul femeilor, mai ales dacă acestea au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Paradoxal, rezulatele cercetărilor au arătat că adolescentele şi tinerele resimt mai des sentimentul de vinovăţie faţă de reprezentanţii sexului masculin de aceeaşi vârstă.

CAUZE. Savanta susţine că diferenţele înregistrate între femei şi bărbaţi se datorează unor "cutume” educaţionale, urmate şi în prezent, care impun femeilor mai multe sarcini decât bărbaţilor. Autorii studiului au descoperit valori deosebite ale intensităţii sentimentului de vină între reprezentanţii celor două sexe, deşi,în cazul categoriei de vârstă 40-50 de ani, valorile tind să se uniformizeze. Specialiştii au menţionat că sensibilitateabărbaţilor, mai ales în cazul celor cu etatea cuprinsă între 25 şi 33 de ani, este mai mică decât cea a feemilor de vârstă comparabilă. Oamenii de ştiinţă sunt de părere, însă, că sensibilitatea redusă poate contribui la eliminar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°