De cîtva timp, pe mai toate posturile TV putem vedea cîteva spoturi cu variaţiuni pe tema „sînt cetăţean european şi am drepturi“. Un astfel de cetăţean este pus în situaţii concrete de viaţă – şi-a cumpărat un laptop şi nu-i merge, vrea să returneze un produs cumpărat online, s-a dus în vacanţă, şi camera de hotel nu are aer condiţionat, aşa cum scria în ofertă. Şi – confruntat cu refuzul sau învîrteala unor „prestatori de servicii“ – spune răspicat şi sigur pe sine: „Ştii cine sînt eu? Sînt cetăţean european şi am drepturi.“ Nu putem şti dacă autorii spotului au avut în minte formula despre România ca „ţara lui ştii cine sînt eu“, dar, una peste alta, campania e utilă. Cetăţeanul român-european află că UE i-a reglementat nişte drepturi: poate restitui marfa cumpărată, poate cere reparaţii sau despăgubiri etc.

DE ACELASI AUTOR "Constat o efervescenţă a inteligenţei tinere..." Încredere în forţa individului Există în continuare o mare densitate de talente native... Deschiderea către diversitate se face privind dinspre o anumită cultură Campania e făcută în stilul cam pisălog şi insistent indus de Comisia Europeană şi ai săi funcţionari: de ani întregi, a plouat în Europa cu broşurele, spoturi şi tot felul de materiale informative destinate „cetăţeanului european“. S-au bucurat de atenţie mai ales chestiunile de viaţă cotidiană şi cele care ţin de statutul de consumator. Cu siguranţă, a contat nu doar atenţia acordată de Comisie acestui statut (pentru care a elaborat tone de documente şi reglementări), dar şi faptul că asemenea lucruri sînt mai uşor de comunicat decît, de pildă, Tratatul de la Lisabona. Şi totuşi, cetăţeanul european, deşi află ce drepturi are de-a lungul şi de-a latul Uniunii cînd i se strică laptopul sau cînd – poftim! – găseşte carne de cal într-un pachet de scobitori, pare de la o vreme cam oropsit. Îi sînt reglementate şi alte dreptur