Era ziua în care echipa României întîlnea Slovenia în meciul de baraj pentru calificarea la mondialul din Coreea de Sud din 2002. Trebuia să-l intervievez pe cel care tocmai cîştigase şefia Partidului Democrat. Era toamnă, deja întuneric şi afară ploua. Am intrat în sediul din Aleea Modrogan, unde am fost invitat să aştept pe o canapea în holul din faţa biroului. Mi-am amintit cum tot aşa, într-o zi friguroasă, cu cîţiva ani mai înainte, intrasem în aceeaşi clădire pentru un interviu cu precedentul lider al partidului. Mă primise cu multă politeţe şi cu şarmu-i cuceritor care-l făcuse celebru la Revoluţie. Avusesem însă ghinionul ca bateriile reportofonului să se consume chiar atunci. El mi-a explicat că trebuie să fie din cauza frigului şi s-a oferit să le încălzească în mînă (moment în care mi-a trecut prin minte că, pentru un interviu corect, e probabil un noroc că nu sînt femeie). Dar, cum nici cu bateriile încălzite n-a mers, el a hotărît să vorbească mai rar, aşa încît să-i pot nota răspunsurile pe hîrtie... În timp ce îmi aminteam toate astea, în biroul noului preşedinte se succedau tot felul de indivizi. Programul se prelungea şi constatam că se apropia ora de începere a meciului pe care de bună seamă aveam să-l pierd. După alte multe minute de aşteptare, omul a ieşit în sfîrşit din birou, pentru a mă întîmpina. M-a invitat înăuntru şi m-a poftit să stau la masă pe un scaun, aşa încît să pot vedea şi ecranul televizorului unde, de ceva vreme, începuse transmiterea meciului. I-am mulţumit, dar am spus că nu mă pot concentra la interviu în timp ce mă uit la meci şi m-am aşezat cu spatele la televizor. El a dat sonorul încet, s-a aşezat într-o parte şi părea cu gîndurile adunate la ceea ce îl întrebam eu. Răspundea, de altfel, foarte atent şi coerent. Din cînd în cînd însă, avea unele tresăriri care îmi dădeau de bănuit. Nu ştiam dacă nu cumva se uită cu un