În cine mai pot avea românii încredere? La ora în care la Kiev se pregătea dezlănţuirea represiunii, o parte din massmedia şi majoritatea parlamentarilor şi-au dat mâna, pecetluind soarta democraţiei româneşti. În cine, aşadar, mai pot avea românii încredere?

După eşuatul puci din 2012, la un an după confirmarea puciştilor la putere, prin alegeri şi după marţea neagră, în care reprezentaţii majorităţii parlamentare şi-au atribuit lor şi clienţilor lor oligarhici superimunitate şi privilegii feudale în faţa legii, această întrebare nu e nici academică, nici expediabilă. În ajunul anului electoral 2014 e o întrebare vitală pentru supravieţuirea democraţiei româneşti.

În mod normal, la această întrebare ar fi chemaţi să răspundă chiar cei cărora românii le-au încredinţat, în 2012, frâiele statului. Or, guvernanţii şi parlamentarii puterii par extenuaţi de efortul de a găsi formule legislative convenabile spre a amnistia legiunea de demnitari corupţi ajunşi după gratii sau riscând să ajungă după gratii graţie reformei justiţiei efectuate cândva de cuplul Băsescu-Macovei.

În ziua de 10 decembrie, această reformă a fost lichidată. La data care va intra probabil în istorie ca "marţea neagră a parlamentarismului românesc", deputaţii au luat cu asalt legea, punându-se deasupra ei. Mai degrabă în taină, decât pe faţă, fără dezbateri publice, la adăpostul unui vot al Comisiei Juridice conduse de un membru al PC, partidul fondat de un fost securist, parlamentarii s-au repezit să prefacă normele statului de drept în inversul lor.

În Camera Deputaţilor majoritatea USL-istă a amendat Codul Penal. A modificat chiar termenii legii, a redefinit, peste capul românilor şi în răspăr faţă de interesul lor, noţiuni precum cel de "funcţionar public", a schimbat înţelesul "conflictului de interese", al unor concepte precum "incompatibilitatea", sa