Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metalele rare pun China în avantaj în relaţie cu întreaga lume

Publicat in Ziarul Financiar, luni 25 octombrie 2010 ·

Japonia, a doua cea mai mare piaţă a metalelor rare după China, ar putea întâmpina în scurt timp probleme legate de aprovizionarea cu o pudră abrazivă vitală pentru industria sa de electronice, iar acestea ar putea persista chiar dacă ţara va evita un embargo impus de China asupra principalului component, un metal numit ceriu, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters.

Chiar înainte de ultimul conflict diplomatic pe care Japonia l-a avut cu China, care produce 97% din metalele rare din lume, temerile legate de capacitatea Chinei de a crea probleme în ceea ce priveşte furnizarea acestor metale la nivel mondial se aflau în creştere, în condiţiile în care ţara şi-a redus livrările pentru anumite metale exotice.

Reducerile se aplică încă şi există şanse ca altele să fie introduse anul viitor, a declarat Toshio Nagayama, director al AGC Seimi Chemicals din Chigasaki, în apropiere de Tokio.

Însă chiar şi în lipsa unor noi întreruperi în livrări, producătorii de televizoare cu ecran plat şi de hard disk-uri în special s-ar putea con­frun­ta cu o criză de astfel de componente chiar înce­pând de luna viioare, pe lângă creşterea puternică a pre­ţurilor.

Această perspectivă îngri­jorează firmele japo­neze, care preiau 56% din exporturile de metale rare ale Chinei.

China a instituit cote la export pentru numai 30.258 tone de ceriu până la sfârşitul lunii iulie, în scă­dere cu 40% faţă de anul trecut, spunând că acesta este un pas necesar pentru protejarea me­diu­lui ţării.

Acţiunile Chinei îi conferă acesteia un avantaj în atragerea de companii din domeniul tehnologic avide de rezervele sale de metale rare. Speriaţi că stocurile li se vor epuiza, clienţii cer de cinci ori mai mult, iar preţurile au crescut puternic, spune Nagayama.

Japonia spune că ceriul costă până la 80 de dolari pe kg, o creştere de 16 ori

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 17 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°