Elveţienii de la FC Zurich au furnizat supriza serii în Liga Campionilor, prin victoria obţinută pe terenul echipei premierului italian Silvio Berlusconi, AC Milan. În afara unui meci nul în capitala Bavariei între Bayern şi Jventus Torino, rezultatele duelurilor programate miercuri în etapa a doua a grupelor principalei competiţii europene intercluburi nu au adus prejudicii mari pentru casele de pariuri.
Favoritele şi-au respectat blazonul în partidele de aseară din Liga Campionilor, cu excepţia lui AC Milan. Italienii au pierdut acasă cu mai slab cotata FC Zurich, într-o grupă în care starurile de la Real Madrid au făcut iarăşi spectacol, deşi au înscris "doar" trei goluri în poarta francezilor de la Olympique Marseille.
Ruşii de la ŢSKA Moscova au obţinut prima victorie în Ligă, iar VfL Wolfsburg a înregistrat prima înfrângere, pe Old Trafford, în faţa lui Manchester United. Finalista de anul trecut a fost una dintre cele două echipe britanice care a obţinut toate cele trei puncte din meciul disputat aseară. Cealaltă, Chelsea Londra, pare să fi adoptat stilul italienesc. Are două victorii, cu numai două goluri marcate şi niciunul primit. În grupa lui Chelsea, Porto a îngenuncheat un Atletico Madrid care nu reuşeşte să iasă dintr-o pasă proastă care îi marchează evoluţiile în toate competiţiile la care ia parte. În grupa A s-a înscris un singur gol aseară, reuşită care valorează cât o victorie pentru Girondins Bordeaux.
Grupa C
Elveţieni oportunişti
Supriză mare pe Giuseppe Meazza, unde elveţienii cotaţi cu ultima şansă în această grupă au luat toate cele trei puncte din duelul cu AC Milan. FC Zurich, care a înscris de două ori în poarta luzi Real Madrid în prima etapă, a reuşit să trimită balonul şi în plasa milanezilor.
A fost de ajuns golul finlandezului Tihinen, care a veni