Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMENDĂ RECORD pentru Barclays: 435 milioane dolari pentru manipularea preţurilor la energie

Publicat in Mediafax, miercuri 17 iulie 2013 ·

Autorităţile federale americane din domeniul energiei au dispus o amendă record de 435 milioane de dolari împotiva băncii britanice Barclays, acuzând grupul financiar că a manipulat preţurile la electricitate în California şi alte pieţe din vestul Statelor Unite.

Comisia Federală de Reglementare în domeniul Energiei a anunţat că Barclays şi patru dintre traderii băncii au manipulat indicii de preţ pentru a obţine câştiguri mai mari din contracte financiare de tip sap, potrivit Wall Street Journal.

Agenţia federală poartă o campanie de verificare a activităţii băncilor pe piaţa energiei, deviind de la operaţiunile tradiţionale de supraveghere a companiilor de utilităţi şi producţie de energie.

Comisia a mai sancţionat în acest an o subsidară a băncii germane Deutsche Bank cu o amendă de 1,7 milioane de dolari pentru manipularea preţurilor electricităţii în California.

California este cel mai mare stat american, cu o populaţie de aproape 40 de milioane de locuitori.

Acuzaţiile împotiva Barclays au fost făcute publice în toamna anului trecut şi au fost respinse de bancă.

"Având în vedere gravitatea neregulilor şi lipsa oricărui efort din partea Barclays şi a traderilor de a remedia situaţia, am dispus penalităţi de 435 milioane de dolari împotriva Barclays. Am constatat că acţiunile lor demonstrează eforturi hotărâte, coordonate şi intenţioate de a desfăşura o schemă de manipulare", se arată într-un comunicat publicat marţi de agenţia de reglementare în domeniul energiei.

În replică, Barclays notează într-un comunicat că sancţiunea dispusă de agenţie este nefundamentată şi respinge din nou acuzaţiile.

"Considerăm că activităţile noastre de trading au fost desfăşurate în mod legitim, în conformitate cu legislaţia aplicabilă", se arată într-un comunicat al băncii, în care se precizează că instituţia financiară a coopera

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°