Patronul Stelei i-a donat omologului său de la Astra nişte blocuri neterminate în Zimnicea, iar conducătorul prahovenilor vrea să le transforme în cămine studenţeşti
Steaua joacă astăzi la Ploieşti, contra Astrei, un meci pe care roş-albaştrii nu au voie să-l piardă pentru a continua marşul către titlu.
Totuşi, între cei doi patroni ai cluburilor există o prietenie trainică, dar şi un parteneriat în afaceri. Becali şi Niculae s-au apropiat tot mai mult, astfel că finanţatorul roş-albaştrilor s-a hotărât să-i facă un cadou ultimului: nişte blocuri neterminate în Zimnicea. Clădirile au fost începute de Ceauşescu, după cutremurul din 1977, însă proiectul a fost abandonat, astfel că latifundiarul le-a cumpărat în 2006, pentru doar 200.000 de euro. Patronul Stelei îşi dorea să construiască nişte locuinţe sociale pentru bătrâni şi oameni fără case, însă, cum criza a lovit adânc în buzunarele sale, n-a mai marşat pe această idee. Întrucât nu le mai folosea, anul acesta, Gigi Becali le-a cedat prin donaţie unei fundaţii care aparţine lui Ioan Niculae. Motivul a fost acela că cel mai bogat patron din fotbal are în plan să ridice o universitate în Zimnicea, iar clădirile primite de la prietenul său din Ghencea sunt numai bune pentru a fi transformate în cămine studenţeşti. Şeful Astrei intenţionează să ceară o chirie modică tinerilor care vor locui acolo, fiind convins că locuinţele se vor umple de studenţi.
Îşi fac companie aviatică de lux
Patronul grupului InterAgro a investit 16,5 milioane de dolari şi 9 milioane de euro în achiziţionarea unui avion şi a unui elicopter, aeronave pe care le va folosi, prin compania Inter Aviation, în regim de taxi aerian de lux. În această afacere s-a băgat şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, care va cumpăra un avion Challenger 604. „Vrem să amenajăm o mică aerogară la aeroportul Băneasa, ca oamenii de aface