În noaptea de duminică, când a avut loc Super Bowl, cântăreaţa Mia i-a arătat degetul mijlociu Madonnei în timpul reprezentaţiei pe care aceasta a dat-o în faţa a zeci de milioane de spectatori, scrie BBC. Dar cât de vechi este gestul acesta care s-s răspândit în toată lumea indiferent de cultură, ţară şi limbă?
În secolul al IV-lea î.Hr. filosoful grec Diogene i-a arătat degetul mijlociu filosofului Demostene care vorbea în faţa unui public, scrie BBC. Gestul falic a fost considerat o insultă din vremuri străvechi. "Este unul dintre cele mai vechi gesturi jignitoare pe care le cunoaştem. Este un falus pe care i-l arăţi", explică antropologul Desmond Morris.
Romanii au numit gestul "digitus impudicus" (degetul indecent). Istoricul roman Tacitus scria despre triburile germanice care arătau degetul mijlociu către soldaţii romani. În anul 419 î.Hr., dramaturgul grec Aristofane descrie gestul falic făcut de unul din personajele dintr-o piesă.
Cel mai probabil gestul a ajuns în America odată cu imigranţii italieni, iar existenţa lui este documentată încă din 1886 când un jucător al echipei Boston Beaneaters a fost fotografiat arătând degetul mijlociu către cameră.
În noaptea de duminică, când a avut loc Super Bowl, cântăreaţa Mia i-a arătat degetul mijlociu Madonnei în timpul reprezentaţiei pe care aceasta a dat-o în faţa a zeci de milioane de spectatori, scrie BBC. Dar cât de vechi este gestul acesta care s-s răspândit în toată lumea indiferent de cultură, ţară şi limbă?
În secolul al IV-lea î.Hr. filosoful grec Diogene i-a arătat degetul mijlociu filosofului Demostene care vorbea în faţa unui public, scrie BBC. Gestul falic a fost considerat o insultă din vremuri străvechi. "Este unul dintre cele mai vechi gesturi jignitoare pe care le cunoaştem. Este un falus pe care i-l arăţi", explică antropologul Desmond Morris.
Romanii au numit ge