Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caz rarisim: copil născut cu inima în partea dreapta VIDEO

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Noe T., un bebeluş de trei luni din judeţul Botoşani, i-a uimit pe medicii ieşeni de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria", care la efectuarea unei ecografii au constatat că micuţul are toate organele inversate. Această anomalie poartă numele de situs inversus şi apare la 100.000 de naşteri.

Un bebeluş de trei luni din judeţul Botoşani, adus de mamă la unitatea sanitară ieşeană pentru că tuşea, a fost diagnosticat cu situs inversus, adică poziţionarea inversă a organelor interne: inima în dreapta, iar ficatul în stânga. Cazul i-a uimit pe medicii ieşeni, mai ales că aceste afecţiuni sunt extrem de rare, incidenţa fiind de 1 la 100.000 de naşteri.

Deşi au făcut ecografii în perioada sarcinii, specialiştii nu au observat anomalia în faţa căreia se aflau.

„Am avut surpriza să găsesc ficatul în partea stângă a abdomenului şi atunci am căutat cordul pe care l-am găsit în partea dreaptă a hemitoracelui. Asta mi-a sugerat că sunt în faţa unui caz de situs inversus, adică toate organele sunt inversate. Sunt cazuri foarte rare. În cariera mea de 25 de ani de ecografie am mai avut două astfel de situaţii. Copilul de trei luni a fost examinat, a făcut şi ecografie fetală în perioada sarcinii, a fost văzut şi după naştere, i s-a făcut şi o radiografie toracică, dar probabil că poziţia filmului a fost schimbată şi considerată normală", spune profesorul Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului de Copii Iaşi.

VEZI EXPLICAŢIA SPECIALIŞTILOR DESPRE ACEASTĂ ANOMALIE

Medicii spun că în ciuda acestui diagnostic persoanele care suferă de situs inversus pot trăi normal, această afecţiunie nepunându-le viaţa în pericol.

„Problema care se pune este că are bronşiolită, este posibil ca în timp să poată să se contureze şi o eventuală sinuzită şi asta să înscrie cazul în sindrom Kartagener. Dacă nu are tulburări respiratorii sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°