O înregistrare unică în lume, cu vocea cancelarului Otto von Bismarck (1815-1898), a fost descoperită şi autentificată de oamenii de ştiinţă, a anunţat, marţi, un savant german care a participat la procedura de autentificare, confirmând informaţiile publicate în New York Times.
Această înregistrare, imprimată în 1889 pe un cilindru din ceară, a fost realizată de un colaborator al inventatorului Thomas Edison, Adelbert Wangermann, cu ocazia unui turneu de prezentare în Europa a aparatului de înregistrare a vocilor, pus la punct de celebrul inginer american, informează AFP şi Mediafax.
În timpul acelui turneu, Adelbert Wangermann a revenit în ţara lui natală, Germania, unde a efectuat o serie de demonstraţii în faţa unor personalităţi de marcă, inclusiv în faţa lui Otto von Bismarck, denumit "cancelarul de fier", pe 7 octombrie 1889, în reşedinţa acestuia din oraşul Friedrichsruh, a explicat Stephan Puille, cercetător la Şcoala Superioară Tehnică şi Economică din Berlin (Hochschule für Technik und Wirtschaft - HTW).
"După părerea mea, iar eu am o anumită experienţă, înregistrările sunt originale", a declarat acesta, adăugând că a "identificat cilindrii despre care se credea că s-au pierdut".
Stephan Puille este unul dintre cei doi experţi - alături de Patrick Feaster de la Universitatea Indiana din Statele Unite - care au fost solicitaţi pentru acest proiect, informează New York Times.
Existenţa acestei înregistrări era cunoscută de istorici, dar aceştia o considerau pierdută pentru totdeauna. Cilindrul din ceară pe care a fost realizată înregistrarea se găsea în arhivele Muzeului Edison din Statele Unite, unde a fost descoperită în 1957, însă cercetările au fost reluate abia în 2005.
Pe această înregistrare, Otto von Bismarck poate fi auzit în timp ce cântă o melodie în limba engleză, cu un puternic accent german, apoi un alt cântec