Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, luni, că arbitrii şi observatorii meciului Rapid-Steaua au scris în rapoartele lor foarte dur la adresa managerului stelist Mihai Stoica şi a unui oficial rapidist, probabil team-managerul giuleştenilor Dănuţ Perjă, implicaţi în incidentele de la derbi.
Dragomir le dă dreptate rapidiştilor, care consideră că principalele cauze ale incidentelor de la partida de duminică, disputată pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, au fost declaraţiie făcute de oficialii stelişti, în special de Mihai Stoica.
"Să ştiţi că în mare parte au dreptate. Poate comisiile să facă ceva, nu e treaba mea, am văzut că arbitrii au scris foarte dur, observatorii au scris foarte dur, şi la adresa domnului MM şi la adresa celuilalt de la Rapid (n.r. - probabil Dănuţ Perjă). Au fost eliminaţi de pe teren, nu le-a mai dat voie să intre. În raport era foarte dur scris împotriva lor. Aşteptăm să vedem ce fac comisiile", a spus şeful LPF la Digisport.
Dragomir s-a arătat deranjat de ce a văzut pe arena de lângă Podul Grant, dar şi de declaraţiile făcute în cursul săptămânii premergătoare meciului: "M-a deranjat tot circul, şi din timpul săptămânii şi mai ales aseară. Dacă este vreun cetăţean în această ţară şi a văzut meciul şi i-a plăcut ce-a văzut, eu înseamnă că am înnebunit. Totul m-a deranjat", a afirmat el
Întrebat dacă a fost bine că meciul s-a reluat, Dragomir a răspuns afirmativ, considerând că arbitrul a procedat "perfect": "Regulamentar, sută la sută. Şi moral, şi regulamentar. Regulamentul spune clar: dacă se liniştesc lucrurile după în 10-15 minute, bagi echipele în teren. Arbitrul a procedat perfect. După părerea, arbitrul a respectat întru totul regulamentul. Am fost foarte mulţumit că s-a reluat meciul. Îi felicit pe arbitru şi pe observatori! Ieşea deranj mare mai ales după evacuare."
Preşedintele LPF îi