Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Riposta” polițiștilor s-a lăsat cu aproape 1000 de amenzi usturătoare, în trei zile

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Poliţiştii au participat în aceste zile la o amplă acţiune de diminuare a fenomenului infracţional. Astfel, peste 700 de poliţişti au acţionat pe străzile din judeţ în cele trei zile ale acţiunii. Rutieriştii au instalat pe şosele filtre, atât pe raza comunelor, cât şi în localităţile din Caraş-Severin.

Timp de trei zile, poliţiştii cărăşeni au fost angrenaţi într-o nouă acţiune: „Riposta”. Inițiativa este a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin. După prima zi a acestei noi acţiuni, cei aproximativ 200 de poliţişti au aplicat 126 de sancţiuni. Cele mai multe au foat „încasate” de şoferii vitezomani care nu au respectat viteza legală de deplasare. La sfârşitul celor trei zile bilanţul a fost unul mult mai ridicat. Aproape 1000 de amenzi au fost aplicate în aceste zile.

”Au fost aplicate 988 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la suma de 203 262 lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea cercetărilor este de aproximativ 33 100 lei.”, a spus agentul Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.

Pe lângă amenzi poliţiştii rutieri au reţinut 17 permise de conducere şi 14 certificate de înmatriculare. Au fost instalate în jur de 70 de filtre la nivelul judeţului. Poliţiştii au controlat aproape 200 de societăţi comerciale şi 11 transportatori de valori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olguta Vasilescu: Cheltuielile pentru sistemul de pensii vor fi la anul de 8% din PIB / Fostul ministru al Muncii a spus care este media UE

Ziua News acum 31 minute
Olguţa Vasilescu a declarat că anul acesta avem cheltuieli cu pensiile de 7% din PIB, la anul abia vom ajunge la 8%, iar în 2021 vom fi la 11,7%, în timp ce media Uniunii Europene este de 13%. Fostul ministru al Muncii a acuzat din nou PNL că intenţ

DigiSport: ”Dacă nu se face calea ferată, Euro 2020 nu se mai joacă la București!”. Ion Țiriac, anunț de ultim moment

HotNews acum o ora
Ion Țiriac, atac la adresa celor de la București care se ocupă de organizarea lui Euro 2020: ”Ori ne ia toată lumea de proşti, ori luăm noi proştii să-i dăm afară”. Citește integral pe DigiSport.ro

Klaus Iohannis, decorat în Germania cu Premiul Charlemagne

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis va primi Premiul Charlemagne, decernat în fiecare an personalităţilor care se remarcă în promovarea valorilor europene, informează sâmbătă agenţia EFE. Distincţia îi va fi acordată preşedintelui român în cadrul unei cerem

Ce a găsit ministrul Sănătăţii în unele spitale ieşene: Sobe din secolul 18 şi saloane nerenovate din timpul studenţiei sale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii Victor Costache a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în timpul unei vizite efectuate la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi a văzut şi saloane în care nu s-au făcut investiţii de aproximativ 20 de ani.

Bogdan Aurescu l-a primit azi pe noul ambasador agreat al SUA la București

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit sâmbătă, 14 decembrie 2019, pe ambasadorul agreat al SUA la București, Adrian Zuckerman, în vederea prezentării copiei scrisorii de acreditare. Ministrul Bogdan Aurescu a transmis ambasadorului

Ion Ţiriac a declarat care este, în opinia sa, cea mai mare problemă a sportului în România

Gandul acum 28 minute
Ion Ţiriac a luat parte, duminică, la seminarul Upgrade România: Sănătate prin sport. Sportul, mina de aur a economiei". Acolo, preşedintele Federaţiei Române de Tenis a prezentat soluţii pentru îmbunătăţirea sportului din România.

Boris Johnson: Parlamentul va vota acordul de Brexit pana la Craciun

Ziua News acum 31 minute
Parlamentarii britanici vor vota inainte de Craciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxelles-ul, a declarat acesta sambata.

Au luat un sac de bani! Cati bani primeste Lucescu si Al Hilal dupa calificarea istorica in semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor

sport.ro acum o ora
Singurul gol al partidei a fost inscris de Gomis in minutul 73, el fiind introdus cu doar 8 minute inainte de Razvan Lucescu. In urma victoriei, Al Hilal merge mai departe, in semifinale, unde va intalni formatia braziliana Flamengo, castigatoarea C

Un barbat din Teleorman a fost lovit mortal de un tren de calatori

Ziua News acum o ora
Un bărbat de 74 de ani din localitatea Gălăteni, judeţul Teleorman, a fost lovit, sâmbătă, de un tren de călători, în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure. Cel care a alertat autorităţile a fost mecanicul trenului.

Costel Alexe, la Iaşi: Nu am primit încă ameninţări cu moartea

Ziarul de Iasi acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe susţine că este atacat zilnic de tot felul de entităţi juridice deranjate că Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL), despre care a afirmat că a fost blocat de

Vremea

București
acum

sâm.

8°/8°
dum.

5°/11°
lun.

6°/11°
mar.

6°/12°
Iasi
acum

sâm.

6°/7°
dum.

4°/10°
lun.

3°/11°
mar.

4°/10°
Constanta
acum

sâm.

9°/9°
dum.

7°/12°
lun.

7°/14°
mar.

6°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/5°
dum.

1°/7°
lun.

2°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

4°/5°
dum.

3°/11°
lun.

6°/11°
mar.

6°/12°

Editoriale