Intamplarea a facut sa ma aflu in carlinga unui avion de mici dimensiuni, produs la noi. Pasarea Phoenix se nascuse gata jumulita. Cabluri de tot felul erau trase la vedere pe la picioarele pilotului, pe usi se vedea metalul, scaunele erau o plecaciune spre anii ’60, cu vinilinul lor atotstapanitor… Acum cateva zile, la un seminar pe teme de politica monetara, am fost alaturi de un domn economist cand si-a declarat dragostea si speranta pentru high-tech-ul romanesc. Intre reprezentantii acestui curent industrial avangardist si oarecum exotic in tara carutelor si a plugului tras de bou, domnia-sa a mentionat aviatia si IT-ul. La doua zile dupa eveniment, intamplarea a facut sa ma aflu in carlinga unui avion de mici dimensiuni, produs la noi de o mana de intreprinzatori privati, dar cu mari sperante pentru export.

Ei bine, spiritul carutei (adica al improvizatiei si al lipsei de interes pentru forme) era prezent, coplesitor chiar in ceea ce ar fi trebuit sa fie o declaratie de forta a industriei aviatice renascute. Cum s-ar zice, pasarea Phoenix se nascuse gata jumulita. Cabluri de tot felul erau trase la vedere pe la picioarele pilotului, pe usi se vedea metalul, scaunele erau o plecaciune spre anii ’60, cu vinilinul lor atotstapanitor... Ce mai: avionul, desi solid, perfect in aer si extrem de performant la banii lui, era pur si simplu urat pe dinauntru. Neplacut ca experienta estetica, cu toate ca minunat ca unealta de zbor. Construit cu speranta de a merge la vanzare in strainatate la pretul a cateva zeci de Logan-uri, aparatul avea o plansa de bord imbinata mestesugareste si avand Renault-ul Gordini ca model - si asta pe o piata pe care cehii sau polonezii ofera deja look de productie de serie, daca nu de naveta spatiala... aproape la aceiasi bani.

Evident, daca il intrebi pe mesterul de avioane, va insista pe hartia cu performantele - fa