Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi

Publicat in Dilema Veche, vineri 24 februarie 2006 ·

Cu toţii avem nevoie, mai mult sau mai puţin, de sfaturi implicite sau explicite, directe sau indirecte, empirice sau teoretice. Cei mai orgolioşi dintre noi nu vrem s-o recunoaştem şi, cînd cineva dintre apropiaţi încearcă să ni le dea, facem un întreg tărăboi, acuzînd excese de autoritate şi nevoia de libertate şi opţiune personală. Avem însă mai curînd tendinţa să acceptăm sugestiile celor cu care avem relaţii profesionale (de multe ori protocolul nu ne lasă să-i contrazicem sau să-i întrerupem), sau mai îndepărtate şi, mai nou, sfaturile specializate: pe cele din reviste sau de la televizor, de pildă. Una e dacă propria ta mamă te sfătuieşte ce să faci într-o relaţie, şi alta dacă se pronunţă Bebe Mihăescu.

Varianta intermediară o constituie revistele, în general pentru femei, care ne oferă sfaturi pe toate temele, în special pe cele ale relaţiilor cu controversatul sex opus, pe un ton optimist şi casual, ferindu-se să alunece în morga didacticistă. Sfaturile oscilează de la detaliile practice, aparent inofensive, la cele psihologice, profunde, apte să te salveze dintr-un real impas (cred revistele). Spun "aparent" inofensive, pentru că şi cele legate de cosmetice, vestimentaţie sau ambianţă îţi imprimă, conştient sau nu, o filozofie de viaţă, echilibrată şi în trend.

De pildă, revista Bine! Jurnalul femeilor de azi (editată de Sanoma Hearst, redactor-şef Irina Stănescu) îţi oferă, pe diferite tonuri, dar cam cu aceeaşi morală ("Nu te lăsa!"), sfaturi de vestimentaţie, sănătate, relaţii. Apărută pe 15 februarie, nu a putut omite cîteva citate despre dragoste, sfaturi de Sf. Valentin. În cazul iubirii, profunzimea amestecată cu delicateţe a subiectului le face să sune ca nişte definiţii: "Iubirea n-are nimic de-a face cu ceea ce te aştepţi să primeşti, ci doar cu ceea ce eşti dispus să oferi, adică totul" - spune Katharine Hepburn, ridicînd cîteva p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 44 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 19 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 2 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°