Israelul a respins o solicitare din partea Statelor Unite de a-şi prezenta scuze Turciei pentru interceptarea unui convoi internaţional care încerca să forţeze blocada impusă Fâşiei Gaza, în urma căreia au fost ucişi nouă pasageri turci în mai 2010, a anunţat postul de radio militar, relatează AFP, citat de Mediafax.
Radioul israelian a afirmat că secretarul de Stat american, Hillary Clinton, l-a sunat marţi pe premierul Benjamin Netanyahu pentru a-i cere să îşi prezinte scuze Turciei, solicitare care a fost respinsă de acesta din urmă.
"El a răspuns că Israelul nu are nicio intenţie de a-şi prezenta scuze pentru moment şi că aşteaptă publicarea raportului secretarului general al ONU" privind incidentul maritim din 31 mai 2010, a anunţat postul de radio.
Postul pubic de radio din Israel a precizat că Hillary Clinton a "recomandat ca premierul să rezolve criza cu Turcia deoarece un astfel de demers ar fi şi în interesul Statelor Unite"
Departamentul de Stat american a calificat miercuri drept "inexacte" informaţiile potrivit cărora Statele Unite ar fi cerut Israelului să îşi prezinte scuze Turciei.
O sursă israeliană a confirmat, sub acoperirea anonimatului, că premierul israelian a avut o întrevedere, marţi, cu Clinton, dar nu a dezvăluit conţinutul discuţiilor.
Sursa a recunoscut totuşi că Statele Unite exercită presiuni asupra Israelului şi Turciei pentru a rezolva acest contencios care a provocat o criză diplomatică gravă între cele două ţări foste aliate.
"Americanii vor încheierea acestei dispute. Ei au făcut presiuni atât asupra Turciei, cât şi asupra Israelului pentru închiderea acestui capitol", a declarat sursa citată pentru AFP.
Potrivit cotidianului israelian Yediot Aharonot, administraţia Obama este pusă în dificultate şi iritată de cearta israeliano-turcă, două ţări aliate Washingtonului, care afectează efort