Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filme tari la televizor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 decembrie 2008 ·

Difuzat diseară, la ora 20.00, de Pro TV, filmul „Troia“, o poveste cu Brad Pitt, Orlando Bloom şi Diane Kruger, deschide seria specială de Crăciun a televiziunilor. Din ofertă amintim câteva producţii precum „Ciocolată cu dragoste“, cu Johnny Depp şi Juliette Binoche (mâine, de la 20.10, pe TVR 2), sau „Eu sunt Moş Crăciun“, cu Whoopi Goldberg (vineri, de la ora 13.00, pe Acasă TV).

Posturile de televiziune se întrec, în această perioadă, să le ofere telespectatorilor programe speciale de Crăciun, de la concerte de muzică uşoară până la emisiuni de varietăţi, filme şi animaţii cu tematică de sezon. Printre atracţiile acestor zile se numără emisiunile „Crăciun ca noi n-are nimeni“ (TVR 1) sau „Crăciun în familie“ (Antena 2). Dacă în această seară de Ajun, de la ora 23.30, şi în reluare sâmbătă, de la ora 11.30, vom putea urmări tradiţionalul concert de Crăciun al lui Ştefan Bănică la Pro TV, pe TVR 2, în prima şi a doua zi de Crăciun vom putea vedea concertul lui Mircea Baniciu şi al Giannei Nanini.

„Troia“, printre filmele de sezon

Televiziunile ne iau cu asalt cu filme mai mult sau mai puţin tematice: astă- seară, pe Pro TV, de la ora 20.30, este difuzată pelicula „Troia“, o poveste cu Brad Pitt, Orlando Bloom şi Diane Kruger, despre dragoste, iubire, răzbunare şi onoare. Însă nici Pro Cinema nu se lasă mai prejos şi, de la ora 21.50, se va difuza o ediţie specială a emisiunii „Seinfeld, frate!“, cu Bogdan Naumovici. Mâine seară, pe TVR 2, vom putea vedea „Ciocolată cu dragoste“, cu Johnny Depp şi Juliette Binoche. O fabulă comică despre modul în care degustarea plăcerilor vieţii poate schimba o persoană, o relaţie, un oraş, filmul este o poveste amuzantă despre tentaţie, despre „războiul“ izbucnit din cauza pasiunilor şi a temerilor provocate de înfiinţarea unei misterioase cofetării de către Vianne Rochet (Juliette Binoche). @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 28 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 18 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 51 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 38 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°