Aparitia la Humanitas a volumului lui John Meyendorff, Sfantul Grigorie Palamas si mistica ortodoxa in traducerea din franceza a Angelei Pagu si cu cuvantul inainte al lui Theodor Baconsky ne prilejuieste o serie de reflectii asupra unui fenomen cu adevarat misterios care, subtraversand istoria Bisericii Rasaritene, a alimentat rezervele de har si nevointa ale credinciosilor.
Ani si ani oamenii legati de traditia lor au fost obligati sa demonstreze – desi lucrurile sunt evidente – ca intre ortodoxie si progresul social economic nu exista incompatibilitati. Din cauza unei aplicari mecanice a tezei weberiene potrivit careia capitalism cu toate atuurile nu se poate edifica decat intr-un cadru protestant, ortodocsii, dar si catolicii au fost priviti ca niste retrograzi sau antidemocratici, care, mai pe sleau spus, tin in loc tara careia le apartin. Nimic mai gresit sau mai rauvoitor...
In postul Pastelui, dupa prima duminica a Ortodoxiei, cea de-a doua este duminica lui Grigorie Palamas. Cu alte cuvinte, pana la a treia duminica, cea a Sfintei Cruci, credinciosul trebuie pregatit teoretic. Dupa ce a fost izgonit din rai, fiindca asa se numeste duminica de lasata secului, urmeaza un fel de recuperare a doctrinei pentru ca urcusul presupus de perioada pana la Inviere sa poata fi facut in deplina cunostinta de cauza sau pentru ca postul alimentar sa fie dublat si de un post la mintii, gandire in sens palamit pentru pregatirea unui anumit tip de rugaciune.
Grigorie Palamas a trait in secolul al XIV-lea si toate operele sale au fost asadar concepute si redactate cu un veac inainte de caderea Bizantului, fiind, daca se poate spune asa, ultimul tipat teologic inainte de prabusirea unei cetati ce plecase din lumea veche si vrusese sa creeze un ev teocratic. Cetatea lui Constantin voia sa tina in fecund simfonism cele doua puteri, temporala si sacerdotala, ceea ce
