Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La plăcinte, tot înainte!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Olteanul Gigel Trepăduş a înghiţit în doar trei minute un kilogram de plăcintă cu urdă şi stafide.

La prima ediţie a Festivalului Toamnei, pe scena amenajată în faţa Hotelului Mina din staţiunea grojeană Rânca au urcat, pentru un spectacol de dans şi muzică populară, artiştii de la Ansamblul Doina Gorjului. Turiştii au avut la dispoziţie un târg cu vânzare de produse tradiţionale, bio şi de artizanat, precum şi o pistă de summer tubing.

O paradă a portului popular a avut loc ieri. Distanţa parcursă între Cabana Teleski şi Hotelul Mina a pus la grea încercare răbdarea membrilor celor zece ansambluri din Gorj şi din judeţele învecinate. „Este foarte frumos, numai că drumul este neasfaltat şi a trebuit să ocolesc nămoalele. Am participat la concursul de mâncat plăcinte, şi acum mă mişc mai greu", a spus râzând Ionuţ Tiberiu (13 ani).

Poze de „epocă"

Turiştii pofticioşi au avut la dispoziţie mai multe concursuri de gătit în aer liber şi de mâncat plăcinte, iar cei harnici s-au întrecut în tăiat lemne. Gigel Trepăduş (48 de ani) a „devorat" în doar trei minute nu mai puţin de un kilogram de plăcintă cu urdă şi stafide. „Sunt şofer de meserie, aşa că sunt obişnuit să mănânc pe fugă", susţine Trepăduş. Muşchi şi forţă a dovedit că are un tânăr de 24 de ani. Sabin Coşarcă a fost cel mai rapid tăietor de lemne înscris în concurs.

În ultima zi a Festivalului Toamnei, voia bună şi distracţia au fost în toi. Vizitatorii au putut să-şi facă fotografii de epocă, iar terasele cu mici şi bere le-au stat la dispoziţie. Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă cu premii şi cu un foc de artificii. Andreea Crăciun, coordonator al festivalului, a precizat că s-au cheltuit aproape 15.000 de euro, iar evenimentul a fost un succes.

Meşterul sticlar a stârnit atenţia participanţilor

Braşovul, „cotropit"

Turiştii au venit din toată ţara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 53 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 27 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 49 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 37 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 48 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°