Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarba proaspăt tăiată şi friptura, aromele preferate ale oamenilor

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iunie 2012 ·

Mirosurile care amintesc de copilărie sunt cele care ne provoacă nostalgii şi ne fac fericiţi

Cearşafurile proaspăt spălate, iarba tunsă, mirosul de prăjituri făcute în casă sau de friptură sunt aromele care ne fac fericiţi, arată un studiu efectuat în Marea Britanie.

De asemenea, mireasma care aminteşte de parfumul discret al mamei sau alte mirosuri „de casă" ne pot trimite în câteva secunde înapoi în timp, în perioada fericită a copilăriei.

Surprinzător, mai arată sondajul britanicilor, pe lista preferinţelor, pe un loc important, se află şi şunca. Alte arome mai puţin obişnuite sunt cel de fixativ, de benzină, cărbune, de piele sau chiar de pudră de talc.

Şi mirosul fripturii de la masa de duminică a trezit amintiri plăcute în rândul celor intervievaţi, o persoană din 10 spunând că mireasma favorită este cea a cartofilor proaspeţi prăjiţi, nelipsiţi de la prânzul sau cina în familie.

Aftershave-ul, berea, vopseaua au fost asociate de cei intervievaţi cu amintirile legate de tată, în timp ce aromele de friptură şi mirosul rufelor proaspăt spălate au trezit nostalgii legate de mamă.

O treime dintre respondenţi au enumerat printre preferinţele lor marea, cremele şi îngheţata printre miresmele care îi duc cu gândul la vacanţele din copilărie.

De asemenea, studiul citat de presa britanică a mai arătat şi cum s-au schimbat preferinţele de-a lungul anilor. Astfel, parfumurile preferate de bunicile noastre erau de săpun, lavandă sau mosc, în timp ce bunicii adorau mirosul de pipă şi cel de colonie, puternic.

82% din respondenţi susţin că mirosul de curăţenie din casă îi face fericiţi.

Top 10 mirosuri preferate:

1. Iarbă proaspătă

2. Aftershave

3. Casă curată

4. Plăcinte

5. Friptură

6. Flori proaspete

7. Aşternuturi curate

8. Fixativ

9

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 51 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 32 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°