Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un peremist în conducerea Consiliului Judeţean Gorj

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 7 iunie 2008 ·

Organizaţia judeţeană a PRM va avea un post de vicepreşedinte al CJ Gorj, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele filialei judeţene, senatorul Ilie Petrescu. Nici un partid din judeţul Gorj nu deţine majoritatea în consiliul judeţean, astfel încât cei doi vicepreşedinţi se vor alege numai cu susţinerea PRM. În urma alegerilor de duminică, 1 iunie, repartiţia locurilor în Consiliul Judeţean Gorj este următoarea: PSD - 15 consilieri judeţeni, PDL - 9, PNL - 6 şi PRM - 2. „Fără noi, la consiliul judeţean nu se face majoritatea. Nici cei de la PSD, nici cei de la PD-L-PNL, în cazul în care vor face o alianţă, nu pot să aibă majoritatea. Nu am luat nici o decizie până acum şi biroul de conducere va decide cu cine vom merge“, a spus senatorul Ilie Petrescu. Acesta a declarat că, în oricare dintre variante, PRM va avea un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj: „Noi, cei de la PRM, nu am participat la actul de guvernare, la nivelul judeţului. Una dintre cele două funcţii de vicepreşedinte va fi a PRM. Noi trebuie să intrăm în această ecuaţie. PRM va intra în consiliul judeţean cu o funcţie de vicepreşedinte. Este obligatoriu acest lucru“. Potrivit legii, noul consiliu judeţean se va constitui în termen de 20 de zile de la alegeri.

Cine va fi vicepreşedintele CJ

Consilierii judeţeni aleşi pe listele PRM sunt senatorul Ilie Petrescu şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Ion Dascălu. În cazul în care Ilie Petrescu îşi va continua activitatea de senator şi va renunţa la ocuparea postului de consilier judeţean, locul lui va fi luat de Ion Răducu, cumnatul acestuia, director electromecanic la EMS Motru. Dintre cei trei se va decide viitorul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. „Ion Răducu este cumnatul meu, dar nu are nici o legătură cu activitatea de partid şi cu responsabilităţile care-i revin. Nu s-a stabilit pe ci

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 18 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 45 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 51 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 40 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°