Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termenele FMI aruncă în criză de timp Transporturile

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

În perioada imediat următoare, companiile de stat din domeniile feroviar, rutier şi aerian trebuie să-şi plătească toate datoriile, să se pregătească de privatizare şi să dea afară câteva mii de angajaţi. Graficul măsurilor convenite cu FMI pentru sectorul de transport arată că disciplina financiară trebuia să se fi instalat deja în companiile publice.

Curăţenie generală - acesta este (sau ar trebui să fie) cuvântul de ordine în companiile Ministerului Transporturilor, având în vedere condiţionalităţile impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind infrastructura şi sectorul public de transport. Câteva măsuri ar trebui să fie aplicate deja, până cel mai târziu la mijlocul lunii iulie, altele au ca termen data de 31 iulie: eliminarea arieratelor TAROM, disponibilizarea a peste 6.000 de angajaţi din companiile statului (Autostrăzi, CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA) şi demararea primului set de proceduri în vederea privatizării.

În continuare, până la finele lunii august, şi Compania Naţională de Autostrăzi trebuie să-şi plătească datoriile către bugetul de stat şi furnizorii privaţi, adică să-şi elimine complet arieratele, estimate în prezent la 175,4 milioane de euro (737 de milioane de lei), CFR trebuie să închidă 1.000 de kilometri de cale feartă, iar alte companii mai mici din sistemul feroviar trebuie să-şi reducă drastic personalul. În fine, numărul regionalelor CFR trebuie redus de la 8 la 4.

Pierderi mai mici la CFR

Ministerul Transporturilor a comunicat recent că la companiile de stat monitorizate de FMI pierderile operaţionale au fost în primul semestru al acestui an cu 23% mai mici decât ţintele asumate, rezultat direct al măsurilor luate în acest an privind standardele de cost şi noile condiţii de contractare. În ceea ce priveşte procesul de privatizare a 20% din acţiunile CFR Marfă şi TAROM, ministrul Anca Boa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 9 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 13 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°