România are o datorie publică de 120,7 miliarde de lei, valoare care a crescut cu 10% faţă de finalul anului trecut. Suma reprezintă 22,7% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru acest an. Guvernul estimează PIB-ul din acest an la 531,3 miliarde lei, la o contracţie economică de 4%.
La sfârşitul anului trecut, datoria publică totală era de 109,75 miliarde lei şi reprezenta 21,78% din PIB-ul din 2008, potrivit datelor revizuite ale Finanţelor.
La 31 mai 2009, aproape 64% din datoria publică era în lei, 25% era denominată în euro, iar 11% în alte valute.
Ministerul Finanţelor nu mai prezintă detaliat tipurile de instrumente în care a fost contractată datoria publică.
Faţă de sfârşitul lui 2008, ponderea datoriei publice guvernamentale în totalul datoriei a urcat cu 1,3 puncte procentuale, de la 91,58% la 92,88%, în timp ce datoria publică locală reprezenta 7,12% din datoria totală la sfârşitul primelor cinci din acest an.
Ponderea datoriei negociabile a urcat la 38,35% la finalul lunii mai 2009, de la 25,70% în decembrie 2008, restul fiind datorie ne-negociabilă.
Potrivit Finanţelor, 63,41% din datorie avea scadenţă pe termen scurt, 31,72% era pe termen mediu, iar 4,87% era cu maturitate mai mare de 5 ani.
Finanţele precizează că cifrele reflectă datele operative raportate la MFP până la 31 mai 2009.