Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Galway, la margine de Rai

Publicat in Adevarul, marți 9 februarie 2010 ·

Al treilea oraş din Irlanda este un nod magic care leagă trei minunăţii geografice: Parcul Naţional Connemara, Parcul Naţional Burren şi Insulele Aran. „Aşa trebuie să arate Raiul“, îmi spun, privind din autobuzul care mă duce de la Dublin către Galway, a treia urbe a Irlandei.

Traversez republica dinspre Coasta de Est către cea de Vest, bucurându-mă de reţeaua de transport perfect pusă la punct. Şi asta, fiindcă în Irlanda turismul e o afacere înfloritoare. Eu, de altfel, merg către un oraş şi o zonă pe care un sondaj recent le plasează, ca destinaţie turistică, înaintea Veneţiei (!).

Privesc, aşadar, nesfârşitele câmpuri de smarald şi-mi spun, cum scrie în orice ghid, că nicăieri în lume nu e iarbă mai verde ca în Irlanda. În Galway, autogara e chiar lângă centrul oraşului. De altfel, aici, totul pare gândit spre binele vizitatorului. Oraşul e cochet şi prosper, iar oamenii au, cu adevărat, ospitalitatea pomenită tot prin ghiduri. Casele sunt rustice, bisericile, austere şi totuşi calde, pe fiecare străduţă răsună menestreli locali şi îţi ies în cale puburi unde curge, nu-i aşa, cea mai bună bere din lume.

O mănăstire-castel-pension

Şi totuşi, de ce vin turiştii la Galway ? Pentru toate astea şi pentru că oraşul e un nod magic între trei minunăţii geografice: Parcul Naţional Connemara, Parcul Naţional Burren şi Insulele Aran. Dar cum nici în Rai nu le poţi avea pe toate, trebuie să mă mulţumesc cu două dintre ele.

Pornesc voiniceşte într-un tur organizat prin Connemara, ce se dovedeşte, din prima clipă, o experienţă totală. Turiştii înscrişi sunt daţi pe mâna domnului Ray, un fel de 3 în 1, căci e şofer, ghid (foarte documentat) şi „stand-up comedian" (ca să vorbim pe limba asupritorilor Irlandei).

Cele opt ore trec în zbor, printre văi, lacuri, biserici părăsite în mijlocul cărora creşte iarba, câmpuri cu o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 46 minute
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 35 minute
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum 48 minute
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°