1972. Avea mănuşi de piele, negre, jupuite, pe care şi le uita peste tot pe unde se nimerea şi care păreau că-l anunţă ca nişte mesageri. Felul lui B., conspirativ, de a te apuca de braţ cînd voia să-ţi comunice ceva important, sau să-ţi explice, înfigîndu-şi degetele în carne, în timp ce te ţinea strîns de braţ, aplecîndu-şi spre tine capul şi repetînd... dacă-ţi spun... ori cînd îţi spun eu... O senzaţie neplăcută, ceva de torţionar... violentarea... deşi era invers, fiind un urmărit din p.v. politic... Celălalt aştepta să termine, prins de braţul lui, ferm strîns, pînă ce B. îl elibera, ascultînd tot timpul crispat cu degetele înfipte...
*
Ofiţerul care, noaptea, înainte de înmormîntarea lui Dej, măsoară cu pasul distanţa de la Piaţa Sfîntu Gheorghe pînă la monumentul eroilor - cu cronometrul în mînă, să stabilească timpul de parcurs al cortegiului funerar de a doua zi. Un ofiţer din arma geniu. Este noaptea, unu şi treizeci... Privitorii, noctambulii din Piaţa Kilometrului 0 îl văd pe ofiţer pătrunzînd în piaţă în pas de defilare, imitînd pasul militarilor care
l-ar fi însoţit pe răposat a doua zi... un pas de paradă, care, acum, la unu noaptea, în tăcerea nopţii şi în aerul ei... pare caraghios, o înscenare de teatru de după miezul nopţii; oricum ceva neobişnuit, ceea ce îl face pe unul din spectatori să le spună celorlalţi, - haideţi după el, beat nu e, circ nu e, trebuie să fie ceva... abia a doua zi aveau să afle explicaţia... Ofiţerul păşeşte singur, neturburat, prin mijlocul pieţii din cînd în cînd scoţîndu-şi cronometrul şi uitîndu-se la el la lumina lunii şi a stelelor arzînd pe cerul senin...
A doua zi, sicriul răposatului aşezat pe afetul de tun tras de un camion militar avea să străbată piaţa cu trupa defilînd exact în ritmul pasului ofiţerului genist. Deviza era ca mortul să ajungă la groapă fix
