Deunăzi am postat pe Facebook o fotografie de la o lansare de carte, fotografie în care apăreau câţiva scriitori. Am scris cum îi cheamă (carevasăzică i-am „tagat”), ca să ştie lumea cine sunt. La o vreme, am primit un mesaj ofuscat de la un personaj cu cont pe Facebook, personaj care m-a anunţat că a şters numele unuia dintre scriitorii care apar în fotografie, pe motiv că numele cu pricina îi aparţine. E drept, numele scriitorului în cauză este un pseudonim literar. La fel de drept este, însă, că acel nume (pseudonimul) a apărut pe nu puţine şi deloc de lepădat cărţi, este citat, i s-au consacrat articole, figurează în bibliografii, în descrierile CIP ale Bibliotecii Naţionale a României, în dicţionare ale scriitorilor români etc. În plus, scriitorul cu pseudonimul a publicat cărţi cu mult timp înainte de apariţia Facebook-ului.
I-am scris, aşadar, nervosului meu interlocutor să pună la loc ce a şters (numele/ pseudonim al autorului) spunându-i că, dacă nu o va face el, am s-o fac eu.
Am primit drept răspuns un mesaj inflamat şi perfect agramat de la „proprietarul” numelui (de pe a cărui pagină am aflat că şi-a făcut studiile superioare la Paris). În încheiere, omul m-a ameninţat că dacă voi îndrăzni să rescriu „tag-ul”, citez: „mă va raporta”. Acuma nu ştiu cui m-ar putea raporta ipochimenul şi nici n-am idee ce mi s-ar putea întâmpla dacă aş fi „raportat”.
Mă gândesc doar că se prea poate ca, într-o bună zi, într-o vajnică familie de români, în familia Arghezi, să zicem, să se nască un drăguţ de băieţel căruia părinţii să-i spună Tudor (Tudorică sau Tudorel, pentru prieteni). Ei bine, ca să fie în rândul lumii, pe la 11 ani (când va absolvi clasa I la o şcoală ajutătoare de la Paris), Tudorică al nostru îşi va face cont pe Facebook. Din acel moment, dacă vei îndrăzni să scrii pe Facebook că într-o fotografie apare Tudor Arghezi – scriitoru