La sfârşitul lunii noiembrie, la oficiile locale pentru ocuparea forţei de muncă erau înregistraţi 454.978 de şomeri, cu aproape 11.000 mai mulţi decât în luna octombrie.
Dintre aceştia, 179.786 erau indemnizaţi, cu 6,722 de persoane în plus faţă de luna anterioară.
Mehedinţi (cu o rată de 9,53%), Vaslui (cu 9,42%) şi Dolj (8,89%), sunt judeţele cu cele mai mari rate de şomaj.
Rata naţională a şomajului, aşa cum se calculează la ANOFM, era în noiembrie 5,06%, cu 0,13 puncte procentuale peste cea din octombrie.
Reamintim că şomajul ANOFM diferă de cel real, care este calculat la Institutul Naţional de Statistică (INS), prin metodologia acceptată de Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Şomajul BIM este cel care este transmis instituţiilor internaţionale.
În noiembrie, şomajul BIM a fost de 7,3%, în scădere faţă de luna anterioară.