Un transsexual din SUA a cheltuit peste 234.000 de euro în 12 ani, pentru a se transforma dintr-un adolescent într-o "păpuşă Barbie reală", scrie Daily Mail.
Începând cu vârsta de 18 ani, Jason Torres a făcut nenumărate operaţii estetice, pentru a-şi pune sâni, a-şi ridica sprâncele şi a-şi îndrepta nasul.
În plus, Jason şi-a injectat silicon în fese, coapse şi şold, pentru a ajunge la formele păpuşii Barbie, şi, evident, şi-a schimbat sexul. Iar acum, la 30 de ani, Jason şi-a ales un nume feminin: Nicole Sanders.
"Când eram mic, mă jucam mereu cu păpuşile Barbie, îmi plăcea cum arată. De asemenea, admiram femei sexy precum Pamela Anderson sau Carmen Electra şi voiam să fiu ca ele. Nu ştiu exact cât am cheltuit pe operaţiile estetice, dar ştiu că le-am făcut practic pe toate, cu excepţia liposucţiei. Noroc că am avut nişte prieteni foarte bogaţi, care m-au ajutat să-mi plătesc intervenţiile chirurgicale", explică Sanders.
Transsexualul spune că nu a vrut niciodată să fie natural, ci a vrut să arate "ca Barbie: frumoasă şi strălucitoare".
Sanders a precizat că, în copilărie, a fost de multe ori luat peste picior de ceilalţi copii, pentru că era "diferit".
Transsexualul a mărturisit că, simţindu-se mereu ca o femeie captivă în corpul unui bărbat, a încercat să se sinucidă, la 16 ani, fiind salvat de mama sa, care l-a găsit în stare de inconştienţă.
"La şcoală, voiam să mă joc numai cu fetele, fiindcă simţeam că acolo îmi e locul. Băieţii mă terorizau, îşi băteau joc de mine, spunându-mi că sunt homosexual şi ciudat. Într-o zi, m-am săturat şi am înghiţit 100 de pastile de paracetamol. Am ajuns la spital, unde am fost internat două luni şi am făcut terapie. Când am ieşit de acolo, ştiam că vreau să devin femeie", îşi aminteşte Sanders.
Aşa arăta Jason în copilărie
La 17 ani, incapabil să le spună părinţilor d