Premierul desemnat Negoiţă şi-a făcut cunoscute opţiunile. Nu a trebuit să trudească prea tare. Ceea ce a rezultat a fost preparat după o formulă originală: 50% din Guvernul Boc, plus 30% din Guvernul Croitoru şi o contribuţie personală de 20%. Sau pe aproape. Înclin să cred că de numirea lui Gabriel Oprea se face răspunzător direct preşedintele Băsescu, cel care i-a pus pe umeri ultimele două stele de general. Mă surprinde doar absenţa lui Puiu Iordănescu, celălalt general rebel, care ar fi fost potrivit la Sport şi Tineret. Dar ministerul nu mai există, nici în formula Negoiţă, după cum nu supravieţuiesc nici IMM-urile şi Comunicaţiile sau Turismul. Aici se pare că a triumfat gândirea lui Croitoru, care a redus numărul portofoliilor la 14, faţă de cele 18 din etapa mezalianţei cu PSD-ul. Şi ca să nu iasă vorbe, din cele patru ministere dezafectate, doar unul aparţinuse PSD-ului, celelalte reveniseră prin algoritm PDL-ului.

Ce şanse are noul guvern, deja remaniat parţial? Dacă-i întrebi pe şefii partidelor din Opoziţie, nici una. Antonescu şi Geoană n-au considerat necesar nici să schimbe două vorbe cu Negoiţă (la capitolul ăsta dovedindu-se mai puţin democraţi decât preşedintele, care măcar îi chemase la consultări, demonstrând că este dispus să negocieze, chiar dacă hotărârea sa fusese deja luată). Marko Bela, mai politicos, a stat de vorbă, cum a stat dealtfel şi cu Croitoru, dar asta nu înseamnă nimic. Privită dinspre partea „vătămată” de moţiune, problema pare să arate niţel diferit: speranţele trecerii guvernului se bazează pe fenomenul de coagulare a nucleului de „independenţi” din jurul lui Oprea, care are deja vreo 20 de voturi. Cu încă pe atâtea şi cu ceva minorităţi, s-ar putea ajunge la numărul necesar. Dar astea sunt simple speculaţii şi cred că însuşi preşedintele Băsescu ar putea fi afectat într-un fel de decizie, care nu intră în prevede