O femeie de 35 de ani din localitatea ieşeană Rediu a luat ieri de la Clinica de Recuperare Pediatrică a Spitalului de Copii ,,Sfânta Maria” un alt copil decât cel pe care l-a adus în spital. O femeie de 35 de ani din localitatea ieşeană Rediu a luat ieri de la Clinica de Recuperare Pediatrică a Spitalului de Copii ,,Sfânta Maria” un alt copil decât cel pe care l-a adus în spital. Bebeluşul a fost internat la Clinica de Recuperare Pediatrică a Spitalului de Copii ,,Sfânta Maria”, fiind născut prematur la Maternitatea ,,Cuza Vodă” din Iaşi.
Deoarece în salon era tratat şi un alt copil, cu nume de familie asemănător, cadrele medicale i-au dat în loc de fetiţa pe care o născuse, băiatul unei alte familii. Conducerea maternităţii a declarat că, în prezent, a fost demarată o ancheta internă care vizează confuzia din secţia de Recuperare Pediatrică.
,,Personalul medical din secţie a externat un alt copil decât cel internat de familia în cauză, confuzia plecând de la numele celor doi pacienţi. Acest incident este regretabil şi cerem oficial scuze părinţilor”, a declarat Cătălin Ionescu, purtător de cuvânt al spitalului ,,Sfânta Maria”.
Aceasta a mai precizat că, în urma anchetei, personalul vinovat de această încurcătură va fi sancţionat cu avertisment sau reducere salarială.