Astăzi, conform avertismentelor mai mult decât solemne azvârlite spre electorat, PSD-ul, Mircea Geoană însuşi, ca lider al Opoziţiei, ar trebui să facă cel puţin anunţul introducerii moţiunii de cenzură împotriva guvernului Tăriceanu. Un guvern care funcţionează în ciuda unei susţineri parlamentare minoritare, datorită suportului tacit pe care social-democraţii i l-au acordat după alungarea democraţilor. Ba, ca să fie mai exacţi, operaţia de extirpare a apendicelui democrat n-ar fi fost posibilă fără nişte asigurări venite pe canalul de comunicaţie Hrebenciuc.

Apoi a venit vârtejul de la Bran. Nu se ştie ce i-a apucat atunci pe liderii social-democraţi, de au reacţionat cu maximă veselie la propunerea de a i se arăta lui Tăriceanu cartonaşul roşu. Ori unii s-au plictisit deja în Opoziţie şi au simţit nevoia să grăbească cu veun an termenul teoretic la care s-ar fi putut aşeza din nou în fruntea bucatelor… Ori le-a pus cineva ceva în ceaiul sau cafeaua pe care le-au servit nu departe de locul unde Contele Dracula îşi făcea poţiunile miraculoase. Cert este că, în mahmureala de după, au început să apară tot felul de întrebări. Între care, cea mai pertinentă le-a pus-o fostul lider şi actualul fondator: mă rog, vă jucaţi de-a moţiunea, dar dacă iese, pe unde scoateţi cămaşa?

Şi de aici întrebările care s-au ţinut lanţ şi la mai toate singurul care a trebuit să dea răspunsuri a fost Mircea Geoană. Că luăm puterea, că mă fac eu prim-ministru da-că altineva nu vrea, că s-a săturat lumea de liberali ca de mere acre şi aşa mai departe. Povestea a început să se complice şi prin defecţiunile apărute în frontul opoziţiei: şi Vadim şi Voiculescu, după o matură chibzuinţă, au ajuns la concluzia că decât cu Blaga, mai bine cu Tăriceanu. Oricum, ştim ce-i poate pie-lea. Şi atunci mai rămâne doar Frontul. Adică PSD cu PD. Împreună, dacă îşi pun mintea şi oamenii, aceştia