Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ești pregătit pentru moartea computerelor?

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 · ·

Nu, nu s-a întâmplat încă. Dar viitorul se anunţă sumbru pentru clienţii corporatişti

Companiile de toate mărimile din industria IT, de la magazinul din colţ și până la Microsoft, sunt conştiente că viitorul lor este în mâinile unor oameni ca Sean Whetstone. Şef al departamentului de operaţiuni IT la Reed Specialist Recruitment, o firmă de resurse umane care se extinde pe trei continente, Whetstone a realizat, de curând, un upgrade pentru cele 6.000 de calculatoare desktop ale companiei. Directorii IT comandă tot timpul Dell-uri şi HP-uri noi. Dar computerele pe care le-a adus Whetstone pentru angajaţii săi nu sunt acele cutii metalice pe care le aşezăm lângă birou sau sub monitoare. Sunt computere „virtuale".

Fiecare angajat are tastatură şi monitor, dar procesoarele din spatele calculelor sunt undeva departe, într-un computer imens din centrul principal de date al companiei Reed, din Londra.

În scenariul SF al realităţii virtuale, oamenii nu trăiesc într-o lume reală, ci reprezintă nişte „cifruri" dintr-un computer. Cam aşa se întâmplă şi cu desktopurile virtuale de la Reed. Microsoft Windows apare utilizatorului ca şi cum acesta ar avea un calculator obişnuit. Numai că desktopul electronic nu stă chiar pe birou. Trecerea la desktopurile virtualizate este scumpă pentru început, pentru că software-ul de reţea e complicat. Dar costurile de mentenanţă sunt mult mai mici.

Dacă ceva nu este în ordine - să zicem că un calculator are o eroare de software - Whetstone nu trebuie să trimită pe cineva de la suportul tehnic la biroul angajatului. În schimb, un tehnician se loghează pur şi simplu la calculatorul principal şi repară defecţiunea, cu programul care rulează de acolo. Whetstone se aşteaptă să economisească 20%, sau 2,4 milioane de dolari pe an din cheltuielile lui pentru tehnologie. Anul viitor va fi, cu siguranţă, începutul upgrade-ulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 45 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum o ora
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

Ciolacu și Firea, în campanie de 1 Mai, la Depoul Dudești, cu promisiuni de creșteri salariale și croasante

HotNews acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în c

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°