Din multe puncte de vedere, momentul actual seamana cu situatia politica din Romania din anul 2000. Atunci, desi formal CDR era la putere, putini ii mai luau cu adevarat in serios pe guvernanti. Imediat dupa anuntarea rezultatelor estimate ale referendumului de simbata, liderii coalitiei anti-prezidentiale s-au chinuit, secondati de citiva dintre obisnuitii analisti de serviciu, sa relativizeze la maximum votul final. Calul de bataie a fost, bineinteles, prezenta la vot pe care chiar cei cu pricina s-au straduit din rasputeri sa o saboteze cit mai mult cu putinta: punind ziua de vot intr-o simbata, ceea ce a avut drept efect o slaba participare electorala in mediul rural, deschizind putine sectii electorale in strainatate, refuzind sa prelungeasca ora de inchidere a urnelor si nu in ultimul rind facind tot felul de artificii care au dus la cresterea pina la un nivel suspect de inalt a numarului total de alegatori. Concluzia aiuritoare era fie ca toata lumea a pierdut, fie chiar ca, de fapt, Traian Basescu ar fi suferit pina la urma un esec. Astfel de fumigene s-au consumat totusi destul de repede. Oricum ai intoarce lucrurile, un scor de 75% e unul coplesitor iar prezenta la vot consemnata in final e pina la urma comparabila cu cele care se inregistreaza curent in Statele Unite sau in multe tari europene. Asa ca a urmat, inevitabil, impactul cu o realitate politica modificata radical intre timp. Figurile livide ale lui Mircea Geoana si Ion Iliescu sau expresia dezorientata de pe fata lui Calin Popescu Tariceanu erau mai sugestive decit o mie de discursuri. Iar peste foarte putina vreme incriminarile, acuzele si contra-acuzele, au inceput sa curga in valuri. La fel ca in celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, s-a vazut deodata ca imparatul era de fapt dezbracat. Sorin Oprescu, invins de Mircea Geoana la ultimul congres PSD dupa ce chiar cel care il incurajase