Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un show culinar

Publicat in Jurnalul, joi 7 octombrie 2010 ·

De câte ori nu aţi stat în faţa televizorului, urmărindu-i pe marii bucătari ai lumii gătind! Câteodată, aşa, de dincolo de sticlă, bucatele erau atât de apetisante, încât mai că vi se părea că aromele au inundat camera şi vi se făcea o poftăăăă...! Eu, recunosc, primul impuls pe care îl am este să deschid uşa frigiderului şi cămara ca să văd dacă pot încropi măcar o mâncare cam ca aceea... Şi mă amăgesc că, înlocuind cine ştie ce fruct exo­tic cu o pară şi vreo mirodenie neştiută cu un fir de busuioc o să reuşesc să mă apropii (la o milă distanţă) de reţeta cu pricina.

V-am povestit de avatarurile mele apropo de show-uri culinare televizate, pentru că nu demult, la Bucharest Food Festival, am avut o bucurie. I-am văzut pe "bucătarii mei de la televizor" în carne şi oase gătind pentru bucureşteni. Şi, mai mult decât atât, am gustat de-adevăratelea din bucatele lor, în loc să muşc dintr-un măr spunându-mi că e vreun fruct-miracol.

Duminică, 26 septembrie, în ultima zi a Bucharest Food Festival, au gătit pentru publicul strâns acolo maeştrii bucătari Cezar Munteanu - pe care îl ştiţi de la Euforia TV - şi Horia Vîrlan - Prima TV.

MAESTRUL HORIA

Cel dintâi "la scenă" a fost Horia Vîrlan, care a pregătit un delicios piept de raţă la cuptor, cu sos din reducţie de vin de Madera şi fructe de pădure, cu piure de conopidă şi trufe, cu salată cu ouă de prepeliţă şi fasole verde... Mmmm! Cu adevărat minunată această combinaţie gastronomică şi sincer mă felicit că am fost prin preajmă! M-aş bucura să vă dau reţeta pe de-a-ntregul, dar mi-ar trebui şi mie un ceas jumate, cât i-a fost necesar şi maestrului, pentru a da toate detaliile. Mai bine vă spun câteva dintre trucurile la care ne-a atras atenţia Horia. "Pieptul de raţă trebuie gătit ca şi carnea de viţel: în sânge. Trebuie să aibă puţin sânge în interiorul pieptului când e gata

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 16 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 8 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 28 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°