Cât a fost în opoziţie, USL a trăit o lungă poveste de amor cu presa defavorabilă Băsescului. Şi a acuzat, în cor, finanţarea netransparentă a oficinelor şi oficioaselor portocalii; care, la schimb, i-au rupt în bucăţi liderii. Oameni de media care nu erau neapărat fani ai PSD sau PNL au susţinut încercările repetate de răsturnare a penibilelor guverne oranj. Unii pentru că sunt antibăsisşti. Alţii fiindcă aveau amici în rândurile opoziţiei. Oportuniştii, deoarece aşteptau funcţiiile şi recompensele de după preluarea guvernării.
Azi, opoziţia de ieri e putere. S-a aşezat sănătos în faţa butoanelor. Scriu aici, pe scurt, aşteptările mele, perfect private, de truditor pe ogorul presei, faţă de noua putere politică în domeniul care mă interesează cel mai mult, ăla în care lucrez. Nu-s deloc naiv, nu am aşteptări nerealiste, chiar nu sper la imposibil, nu cred că vom trăi o perpetuă lună de miere. E minimul pe care mi-l doresc şi pe care-l voi monitoriza.
- Să comunice simplu şi la obiect, nu să ne facă să tragem de oameni ca să obţinem informaţiile socilitate. După ce a acuzat ani de zile opacitatea guvernării, noua putere e obligată să fie cât se poate de transparentă. Particular, acordarea de interviuri şi participarea la emisiuni sunt drepturi, nu obligaţii, dar să ia act de realitatea că embargourile şi refuzurile repetate dăunează grav acurateţii mesajului public. Iar liniştea socială se obţine şi alegerile se câştigă mai ales pe mesaj.
- Să se abţină de la reclamaţii către patronat şi răfuieli penibile. Telefonul la stăpânire nu face neapărat politicianul mai puternic, dar pe mine sigur mă face mai nervos şi înverşunat. Şi nu-i doar cazul meu. Orice ziarist umilit sau pârât conducerii/patronatului se frustrează şi-ţi devine duşman pe viaţă. Întrebaţi-l , dragi politicieni, pe Adrian Năstase, călcat în picioare după 2004 de ăia mic
