Reformele la români încep cu «nişte» şi se termină cu «ăia».
Aşa-mi vine să spun ori de câte ori aud declaraţiile politicienilor privind reducerea în masă a personalului angajat la stat. Anul acesta, vor rămâne fără slujbe „nişte bugetari". Câţi? Nu ştim. Întâi pentru că actuala guvernare se fereşte să pronunţe cifre exacte, contrazicându-se de la ministru la ministru. Cât despre Opoziţie, să fim serioşi, ea are totdeauna tendinţa de-a exagera situaţia din rău în mai rău. Face parte din rolul său democratic să urâţească prezentul şi să ne promită un viitor frumos şi luminos. Evident, cu condiţia să ajungă la putere.
Dar am folosit articolul nehotărât „nişte" nu doar pentru că desemnează un număr nedeterminat de persoane. Ci şi pentru că, dacă ne luăm după DEX, are scopul de a întări tenta peiorativă a unui substantiv. Una e să scrii că şapte deputaţi au depus un proiect de lege şi altceva că „nişte" parlamentari au avut o iniţiativă legislativă. În primul caz, nu faci decât să relatezi faptele. În cel de-al doilea, devii vrând-nevrând ironic. Este o nuanţă pe care o poate da orice mânuitor de condei sau tastatură, cu condiţia să aibă proprietatea termenilor.
Pe cititorul român cu un oarecare bagaj literar s-ar putea ca expresia să-l trimită cu gândul la „Nişte ţărani", romanul care-l consacra în anii '70 pe Dinu Săraru. Un scriitor minor chiar şi pentru acea epocă de tristă amintire, dar cu mare potenţial de pupincurist al regimului comunist. Nepot al preşedintelui ARLUS (pentru necunoscători, Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică), exponent de seamă al protocronismului ca soluţie filosofică de împăcare a marxism-leninismului cu naţionalismul, fost membru supleant al CC al PCR, autor înfocat de „omagii" închinate cui dacă nu „conducătorului iubit", „ctitorului de ţară şi istorie", adică tovarăşului Nicolae Ceauşescu, iar în vrem
