Virgil e un băiat de toată isprava, a cărui amiciţie o apreciez de un car de ani, de când ne ştim. E una dintre cele mai discrete prezenţe din star system-ul nostru (invitaţi-l undeva şi va veni exact la ora stabilită, uimit mereu că aici e de bon ton să întârzii sau să nu ajungi deloc!), iar bucureştenizarea nu i-a mâncat omenia, ceea ce e de preţuit.
Ca muzician, se ocupă de albumul „Ieri şi azi“, un prim single putând fi audiat de curând. E de ascultat, în tot cazul!
De ce te temi cel mai tare?
Nu am o teamă permanentă în suflet şi sper să nu o am vreodată. Am încredere în cine îmi stabileşte drumul şi având grijă de ce mi se oferă, apreciez, zâmbesc, mulţumesc şi mă rog sa fie tot aşa şi de acum înainte.
Care e prima ta amintire?
Nu o pot marca exact pe prima, dar am amintiri de la vârste fragede. Îmi amintesc sunetul pe care îl făcea căruciorul meu albastru, îmi amintesc patul de copil în care dormeam, haine, imagini, gusturi etc. Şi pe ai mei i-am surprins cu anumite detalii pe care nu aveam de unde să le cunosc.
Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?
Evit să spun „cel mai“. Iar daca vorbim de admiraţie, pot spune că părinţii sunt cei pe care îi admir tot mai tare, în special de când am început să văd ce înseamnă să fii părinte. Există oameni care mi-au schimbat viaţa şi mi-o fac frumoasă, pe care îi admir, prieteni, familie, artişti, oameni obişnuiţi. Cred că asta ar trebui să facem. Să privim, să admirăm şi să învăţăm.
Ce-ţi place la înfăţişarea ta?
Mai nou, faptul ca am slăbit. În rest, nu mă pot privi obiectiv din acest punct de vedere şi o părere subiectivă pe acest subiect, ar suna a…ştii tu.
Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?
Abilitatea de a sta de vorbă cu mine şi de a-mi accesa foarte des conştiinţa.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Un actor care ştie să cânte,