Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diabetul şi hipertensiunea, killerii rinichilor

Publicat in Jurnalul, duminică 18 martie 2012 ·

Rinichii joacă un rol vital în buna funcţionare a organismului. Ei sunt principalele „filtre” care purifică organismul. Aceste organe separă ce este bun de ce este rău în corpul nostru, curăţă sângele de toxine, apă în exces şi alte reziduuri. Dar rinichii mai au un rol important: secretă hormonii care ajută la producerea de celule roşii din sânge şi menţin volumul şi compoziţia fluidelor din corp. Din păcate, oamenii subestimează importanţa rinichilor în păstrarea sănătăţii. Mulţi îşi dau seama că rinichii lor suferă când deja este prea târziu pentru a mai putea fi salvaţi. Astfel ajung să facă toată viaţa dializă, o procedură medicală de purificare a sângelui, care substituie funcţia pierdută a rinichilor.

Profesorul doctor Gabriel Mircescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Nefrologie „Carol Davila”, ne explică de ce majoritatea pacienţilor cu boală cronică de rinichi ajung la dializă. „Boala cronică de rinichi devine evidentă în stadiu foarte avansat. Rinichiul nu doare în acest tip de afecţiune. El îşi pierde treptat funcţia fără a-i da pacientului vreun semnal de alarmă. Boala cronică de rinichi este aşadar foarte silenţioasă, evoluând fără simptome până când pacientul are nevoie de dializă pentru a supravieţui”, subliniază profesorul Gabriel Mircescu. Când rinichii cedează, se ajunge la insuficienţă renală, iar pacientul trebuie să facă dializă de trei ori pe săptămână. Pentru a trăi, el trebuie să fie conectat câte 4-5 ore la un hemodializator, aparat numit şi „rinichi artificial”, care purifică sângele din corp.

Profesorul Mircescu spune că singura modalitate de a preveni această evoluţie este prezentarea perio­dică la medic pentru testarea funcţiei renale. Testarea primară este simplă şi constă într-un examen de urină şi determinarea nivelului de creatinină în sânge.

Potrivit profesorului Gabriel Mircescu, persoanele cu risc cre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 47 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 43 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°