Personaje cu dese apariţii în scena literaturii, în ,romanul" ei, personaje familiar-recurente, personaje ,de casă", îmi îngădui s-o spun, ale acestor fragmente de timp - ,Scrisori din Paris" -, Eugen Ionescu şi Marc Fumaroli. De data aceasta, ei, prin mijlocirea unui Elogiu academic pronunţat de cel de al doilea în onoarea celui dintâi - ce ocupase înaintea sa sub Cupolă fotoliul cu numărul 6 - iată ce lucru de mirare şi ce întâmplare rară, se întâlnesc. Au amândoi multe de spus, profesorul de retorică, specialist în saloanele literare ale evului clasic - şi renovatorul teatrului în evul modern şi contemporan, deloc în largul său în ambianţa şi în anturajul saloanelor. Îi uneşte un anume spirit de naturaleţe şi de simplitate, de esenţialitate firesc neconformistă şi un anume gust, afişat la vedere la cel dintâi, ceva mai ascuns şi mai complicat la cel de-al doilea, gustul clasicilor şi al clasicităţii, al valorilor sigure.
Un anume refuz al ,moftului" (român, francez, ce importanţă are!), al mofturilor, al modelor, al grimaselor intelectualo-politice, al spiritului gregar, al spiritului de turmă de dreapta ca şi de stânga, adică al rinoceritei...
Vorbind despre Ionescu, Fumaroli nu încetează să scoată la iveală - şi de fiecare dată cu vizibilă satisfacţie - acest refuz, încăpăţânat se poate zice, se poate foarte bine zice...
După ce i-a invocat pe susţinătorii din prima clipă ai debutantului Ionescu, pe Paulhan şi pe Breton şi a lor distanţă critică faţă de ,stalinismul parizian" postbelic, profesorul de literatură clasică, dar şi autorul de acum câţiva ani al diatribei numite ,L'Etat culturel" descrie climatul literar în care a început să se desfăşoare cu zeci de ani urmă - ,bătălia pentru Eugen Ionescu":
,Această eficace destabilizare şi supraveghere - pe care puternica revistă a lui Sartre, ŤLes Temps modern