Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noaptea generalilor

Publicat in Observator Cultural, joi 23 octombrie 2008 ·

Să începem cu un post scriptum, altminteri, plin de generali: 1. În prezentarea lui Cristian Tudor Popescu – nu cunoaştem gradul, dar nici nu-l judecăm după uriaşa pălărie neagră cu care a stat pe cap, în studioul Pro Cinema, tot timpul discursului de prezentare a filmului Zorba grecul, cumva în genul lui Goran Bregovic, al lui Mircea Dinescu şi al lui Varujan Vosganian, a cărui pălărie neagră şi mare, azvîrlită publicului în momentele de euforie ale alianţei DA este deja istorie trecută –, dar şi în traducerea titrată pe micul ecran, s-a pomenit de faimosa Bubulina – intrepretată magistral de Lily Kedrova, care a şi luat un Oscar pentru rol secundar, ce vremuri, ce vremuri… – ca de „o eroină a războiului de independenţă al Greciei“. Numai că Bubulina din film era o tandră amintire a unei cîndva distinse curtezane, pe cînd comparaţia reală trebuia făcută cu faimosul general… Bubulinas! Care nu era damă bine, ci un vajnic militar de carieră. General, general. 2. Ca şi alt general, francez, faimosul Joseph Joffre, comandantul-şef al Armatei Franceze între 1914 şi 1916, aliat al României în cele mai grele momente ale Primului Război Mondial – ruşii ne-au lăsat de izbelişte şi de această dată –, căruia fraţii Capşa, în timpul prezenţei lui la Bucureşti, îi dedică cunoscuta delicatesă de ciocolată, „Joffre“. Şi pe care am descoperit-o, cu stupoare, sub noua denumire de „Giofră“!!! Sărmanul general Joffre! 3. Tot la categoria dulciuri şi generali, să menţionăm o altă invenţie a celor de la Capşa, cunoscutul tort de ciocolată „Mareşal“, care a fost făcut special în onoarea dragului prieten al românilor şi al României – generalul, ulterior, mareşal, Berthelot. Simplitatea cazonă a veşmîntului de ciocolată al tortului este completată de două frunze de stejar şi cîteva boabe de ghindă. Atît şi nimic mai mult. Aşa l-a conceput Capşa, fără brise-brise-uri. Descoperim cu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 18 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 16 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 56 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 54 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°