Galeria cu monştri a comunismului din Romania o include în chip cert pe Tamara Dobrin. Cine crede că se poate scrie istoria comunismului fără a ne referi la personajele care au făcut posibilă şi au susţinut dictatura, se înşală.
Unii au crezut sincer, măcar la început, în "nobilele idealuri". Fireşte, acest idealism pus în slujba Răului nu poate fi nicicum o scuză. Alţii, vorba lui Eugen Jebeleanu într-o poezie din volumul "Hanibal", "au gândit mai bine/La patru aurite roţi". Oportunismul nevertebrat, conformismul cras şi laşitatea de moluscă s-au îngemănat cu agramatismul, sadismul şi cinismul într-un aliaj pestilenţial. Tamara Dobrin a combinat toate aceste elemente, iar cariera ei, sub Dej şi sub Ceauşescu, poate figura, ca studiu de caz, în orice enciclopedie a teratologiei totalitare. Această biografie confirmă, dacă mai era nevoie, continuitatea de metode de control, tehnici de represiune şi scopuri politice dintre perioada Dej şi perioada Ceauşescu în istoria stalinismului naţional. Faptul că departe de a-i dăuna, mârşăviile comise în anii 50 au devenit un atu pentru cariera din anii 70, relevă tocmai această genealogie pe care nostalgicii ceauşismului (ori ai dejismului) preferă să o ignore ori chiar să o nege.
Am auzit prima oară despre Tamara Dobrin de la Alexandru Ivasiuc, care o transformase în personaj, sub numele Tatiana Dobrescu, în romanul său "Iluminări". Am stat mult de vorbă cu Ivasiuc despre Facultatea de Filosofie de la începutul anilor 50, inclusiv despre rolul tatălui meu ca profesor al nefastei discipline numită "bazele marxism-leninismului". Există în prezent la IICCMER un întreg proiect pe tema acestui microcosm al propagandei comuniste care a fost Facultatea de Filosofie a Universităţii "C. I. Parhon" din Bucureşti. Tamara Dobrin era biciul partidului în facultate, un veritabil flagel, teroarea deopotrivă a studenţilo