Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoricul Alex Mihai Stoenescu: „Cartea lui Grigore Cartianu va avea impact“

Publicat in Adevarul, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Istoricul Alex Mihai Stoenescu vorbeşte despre „Crimele Revoluţiei“, noul volum al redactorului-şef de la „Adevărul“. Cartea „Crimele Revoluţiei”, o continuare a bestseller-ului „Sfârşitul Ceauşeştilor”, va fi lansată joi, 18 noiembrie, în prima zi a Târgului de carte „Gaudeamus”.

Voican şi Cico, furioşi pe „Crimele Revoluţiei“

Ion Iliescu: „Cartianu se află în slujba duşmanilor“

„Adevărul": Sunteţi printre primele persoane care au citit „Crimele Revoluţiei". Ce impresie v-a lăsat?

Alex Mihai Stoenescu: În câteva cuvinte, noul volum al lui Grigore Cartianu are un schelet foarte bine construit şi un stil aparte. Coerenţa relatării şi spaţiul amplu al acesteia diferenţiază cartea de aspectele pur jurnalistice din editorialele lui.

Credeţi că ajută experienţa de jurnalist pentru un demers de natură istorică?

Volumul „Crimele Revoluţiei" face parte dintr-un gen de documentare jurnalistică foarte des întâlnit în rândul multor jurnalişti din Occident. Şi pot da aici exemplul marelui gazetar Cornelius Ryan, care a scris celebrele lucrări despre cel de-al Doilea Război Mondial, „Un pod prea îndepărtat" ori „Ziua Z". Sau Jonathan Wade, în Statele Unite, care a făcut reconstituiri senzaţionale asupra epocii preistorice. Acest gen, care include o doză bună de cercetare istorică, este, până la urmă, literar şi se dovedeşte foarte bine slujit de Grigore Cartianu.

Cât de riguroasă e cercetarea?

Din câte am observat eu, e foarte bine făcută. Mai mult, el s-a dus până la amănunte. Sigur că foarte multe amănunte şi observaţii ale lui nu au nicio relevanţă istorică, adică n-au valoare pentru cercetarea istorică aşa cum o face istoricul, dar, din punct de vedere al accesului la cititor, forţa unor astfel de volume este mult mai mare decât cea a cărţilor de istorie, care sunt aride, se limitează la fapte şi la măr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°