Trăim astăzi ciocnirea între modele. Modele de viaţă, modele economice, modele sociale, modele de gândire. Lumea se reaşează – sper eu, pe o cale sustenabilă. Se schimbă motoarele de creştere – miza se pune pe inovare, cercetare dezvoltare, capital uman, energie s.a. România se reaşează. Modelul bazat pe motoare de creştere economică nesustenabilă se agaţă în continuare de societatea românească. Nu vrea să plece.
Premierul Victor Ponta. Scriam în analiza trecută despre nevoia ca premierul Victor Ponta să iasă din capcana termenului scurt propunând o strategie pentru România. Cu două obiective strategice, subsumate unui al treilea, adoptarea euro.
Da. Probabil că cea mai importantă cauză a tendinţei de periferizare a României din ultimii 22 de ani este lipsa de strategie, lipsa de viziune. Incapacitatea de a formula un minimum de ţinte strategice pentru România ne-a costat enorm.
Ne-a costat economic, prin rămânerea în cercul vicios al crizelor prelungite, caracterizate prin recesiuni transformaţionale puternice. Ne-a constat institutional, prin menţinerea unui sistem de instituţii slab structurat, nefuncţionale, inconsistente, prinse în „mirajul” formelor fără fond. Ne-a costat politic, prin menţinerea unui sistem dominat de cultură politică redusă. Ne-a costat social, indicatorii de bunăstare medii reali fiind în 2011 la nivelul sau chiar sub cei din 1990 (a se vedea aici rapoartele ICCV cu privire la calitatea vieţii s.a., disponibil pe www.iccv.ro). Ne-a costat în termeni de mentalitate. Nu mai târziu de perioada 2005/2008 am văzut două tipuri de comportamente economice ciudate, specifice entităţilor cu o cultură economică redusă. Am văzut în perioada precriză un comportament individual de tipul “boom ul va dura la nesfârşit” venitul temporar mai mare fiind confundat cu un venit permanent mai mare. Am văzut acelaşi tip de comportament şi în rân
